Mişcarea pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” intenţionează să convoace Marea Adunare Naţională

Mişcarea pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” de integrare a R. Moldova împreună cu România în Uniunea Europeană preconizează pentru 29 octombrie să organizeze la Chişinău o Mare Adunare Naţională (MAN) pentru a cere unirea R. Moldova cu România. Potrivit preşedintelui Mişcării Unioniste din Moldova (MUM), Ilie Bratu, care este membru al Mişcării pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu”, la MAN se va pune în discuţie o singură chestiune – unirea R. Moldova cu România până la 31 decembrie curent, astfel încât R. Moldova să poată intra în UE odată cu acest stat la 1 ianuarie 2007. Bratu a spus că, dacă se va lucra intens în teritoriu, la Marea Adunare ar putea să se prezinte cel puţin 500 de mii de persoane, dacă nu un milion. „Mai mulţi oameni este imposibil să aduni în condiţiile de azi, având în vedere exodul populaţiei”, susţine Bratu. Potrivit sursei citate, paralel vor fi aduse 700-800 de mii de semnături în favoarea acestei idei. Organizatorii afirmă că această masă de oameni va fi în stare să determine orice conducere să aplece urechea la voinţa poporului. De asemenea, Mişcarea va propune ca în aceeaşi zi să fie convocată o şedinţă extraordinară a Parlamentului, la care se va decide unirea R. Moldova cu România. Mişcarea pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” a fost creată în luna iulie curent, la scurt timp după ce preşedintele României Traian Băsescu a declarat că România a oferit R. Moldova şansa de a se integra împreună în UE. Pe de altă parte, preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin a declarat că unirea R. Moldova cu România nu se va produce nici după aderarea la Uniunea Europeană, iar „arhitecţii acestor scenarii, atât de la Tiraspol, cât şi de la Bucureşti, trebuie să se împace cu ideea că asemenea vise sunt irealizabile”. La Mişcarea pentru susţinerea „Iniţiativei Băsescu” au aderat 3 partide politice – MUM, Partidul Social Liberal şi Partidul Naţional Român, precum şi un şir de ONG-uri.
  • ccv bratu despre man.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE