Mişcarea Acţiunea Europeană revendică salarii mai mari pentru profesori

Burse şi salarii mai mari în sistemul educaţional, condiţii de activitate favorabile pentru cadrele didactice din toate instituţiile de învăţământ, perspective bine definite pentru absolvenţii de universităţi –aceasta îşi doresc participanţii la o acţiune de pichetare a Ministerul Educaţiei şi Tineretului, organizată marţi, 2 octombrie, pentru a doua zi consecutiv de către Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE). Deşi îi vizează în mod direct, profesorii au fost, cu unele excepţii, lipsă de la proteste. Preşedintele MAE, Anatol Petrenco, explică situaţia prin faptul că acestora le este frică să nu-şi piardă locul de muncă, cel care, deşi le asigură un salariu mizer, este singura lor posibilitate de a se întreţine. „Mesajul nostru este auzit şi susţinut de către profesori. Revolta lor este mare, dar este înăbuşită de frică. Ei ar închide şcolile şi ar veni să protesteze, dar se tem că vor rămâne şi fără puţinul pe care îl au”, a menţionat pentru Info-Prim Neo liderul mişcării. De două zile participanţii pichetează Ministerul Educaţiei fără a avea revendicări clar formulate. Potrivit lui Anatol Petrenco, dificultatea constă în înţelegerea diferită a unor noţiuni cum sunt coşul minim de consum, minimul de existenţă şi altele. Dar deja miercuri, 3 octombrie, revendicările vor sta pe masa ministrului Victor Ţvircun. Protestatarii au declarat că nu vor cere demiterea ministrului Educaţiei, pe motiv că nici un alt ministru al Cabinetului Tarlev, în opinia lor, nu va acţiona diferit. Vor cere, însă, salarii pentru profesori, egale cu media salariilor oferite cadrelor didactice din aceeaşi categorie în diferite ţări ale Uniunii Europene. Preşedintele MAE afirmă că partidul de guvernământ a eşuat în promisiunea electorală de a oferi profesorilor salarii în mărime de cel puţin 300 dolari. Or, până la noile alegeri parlamentare din 2009 nu a rămas suficient timp pentru desfăşurarea reformelor. Protestele au fost autorizate până sâmbătă, 6 octombrie, dată la care va fi votată rezoluţia mitingului. Organizatorii speră în acea zi pe o prezenţă mai numeroasă, dat fiind că este zi liberă pentru majoritatea instituţiilor de învăţământ şi profesorii nu au obligaţia să se prezinte la ore.
  • petrenco despre frica profesorilor.mp3
  •     0
  • petrenco despre revendicari.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE