NATO nu vede semne că ar exista resurse militare ale Rusiei capabile să facă joncțiunea cu regiunea transnistreană. Asigurările sunt date de secretarul adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană. Potrivit oficialului, planul inițial al Kremlinului era de a ajunge la Tiraspol prin Odesa, însă acum un astfel de scenariu este aproape imposibil de realizat. De asemenea, înaltul oficial spune că pe interiorul Alianței nu se discută o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO, întrucât țara nu este pregătită pentru a fi parte a blocului militar, notează IPN.
Aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială la Chișinău, secretarul adjunct NATO, Mircea Geoană, face apel la calm și spune că nu există premise ca armata rusă să ajungă în Republica Moldova, întrucât planul inițial al Kremlinului de a ocupa Odesa a eșuat. De asemenea, înaltul oficial spune că în cazul unui eventual atac al Rusiei asupra Republicii Moldova, NATO nu poate interveni, dar poate ajuta țara să se apere.
„Nu vedem semne de resurse militare ale Federației Ruse să ajungă și să facă joncțiunea cu regiunea transnistreană. Pentru că planul a existat, ca într-o menghină să ocupe Odesa și să vină către Tiraspol și din Nord, prin Belarus, să închidă menghina. Vreau să dau un semnal de liniște și de calm în Republica Moldova, știu că este o preocupare, este legitim să fie așa, dar azi nu vedem resurse militare ale Rusiei capabile să facă acest lucru pentru că Ucraina își face treaba foarte bine. Trebuie să fim onești cu oamenii, a fi membru NATO, înseamnă articolul 5, a nu fi membru NATO, înseamnă alt tip de aranjamente de securitate. Neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă slăbiciune militară, trebuie să fie mult mai activă, cu armată profesionistă. Putem ajuta Republica Moldova să fie mult mai robustă și să aibă capacitatea să se protejeze”, a spus Mircea Geoană în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Secretarul adjunct NATO a dat asigurări că Alianța Nord-Atlantică respectă neutralitatea Republicii Moldova, iar decizia privind o eventuală aderare la blocul militar aparține cetățenilor.
„Primul lucru pe care-l spun la Chișinău este ca NATO respectă neutralitatea din Constituție. Parteneriatul pentru Pace cu NATO este vechi de 30 de ani. Este un parteneriat care a evoluat în timp și care acum include asistență din partea noastră pentru modul în care Republica Moldova își pregătește ofițerii, subofițerii. Potrivit tratatului NATO, orice națiune europeană care își dorește și este pregătită să adere la NATO, poate să intre în Alianță. Noi nu oprim pe nimeni, dacă dorește și este pregătit, să vină către noi. NATO nu are o discuție ipotetică despre o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO pentru că cele două condiții nu sunt încă întrunite. Republica Moldova astăzi nu-și dorește aderarea la NATO și e decizia voastră suverană, și doi, trebuie să fii și pregătit, nu doar să-ți dorești”, a spus secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană.
Potrivit unui sondaj de opinie prezentat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), 60,3% dintre respondenți au spus că în eventualitatea unui referendum ar vota împotriva aderării Republicii Moldova la NATO. Doar 28% dintre respondenți au spus că și-ar dori ca Republica Moldova să fie parte a Alianței Nord-Atlantice. Cercetarea a fost realizată în perioada 13 - 28 iunie 2023 de către compania CBS-AXA, pe un eșantion de 1 120 de persoane, cu o eroare maximă de 3%.