„Cadrul legal electoral prevede condițiile pentru desfășurarea alegerilor democratice și care conțin unele deficiențe ce nu au fost încă remediate și lasă loc de interpretări la discreție sau abuzive. Majoritatea aspectelor procesului electoral sunt gestionate eficient și în cadrul temporal prevăzut de lege, dar pot apărea temeri referitoare la aplicarea neuniformă a măsurilor de siguranță privind supravegherea stării de sănătate în ziua alegerilor. ENEMO evaluează mediul general al campaniei electorale ca fiind competitiv și calm. Cu toate acestea, pot fi observate mesaje electorale care au ca scop discreditarea oponenților sau care depășesc atribuțiile președinției. De asemenea, sunt observate elementele unei campanii cu implicarea funcționarilor publici, deoarece numeroși oficiali publici fac agitație deschisă sau susțin anumiți candidați”. Acestea sunt unele dintre concluziile Primului Raport Interimar, realizat pentru perioada 1 septembrie - 22 octombrie 2020, de Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor (IEOM) ENEMO în Republica Moldova.
Potrivit observatorilor ENEMO, cadrul legal este, în mare parte, în conformitate cu standardele internaționale și bunele practici. „Cu toate acestea, cadrul juridic electoral conține deficiențe și lipsa clarității în diferite aspecte. Astfel, se lasă spațiu pentru diverse interpretări, care pot fi utilizate în mod abuziv, dacă nu sunt făcute cu bună-credință”, a declarat Dritan Taulla, șeful Misiunii ENEMO, într-o conferință de presă la IPN.
„Cele mai multe aspecte tehnice ale alegerilor sunt gestionate în mod profesionist, în conformitate cu cerințele și termenele legale, la nivel central. CEC a publicat din timp, ordinea de zi pentru următoarele sesiuni și a furnizat proiectele de decizii înainte de fiecare sesiune. Mai mult decât atât, Regulamentul privind plasarea hotărârilor CEC pe site în termen de 24 de ore de la adoptarea lor, în linii generale, este respectat. Se desfășoară o campanie de informare a alegătorilor, inclusiv în limbile minorităților. CEC a stabilit 139 de secții de votare în afara țării în 36 de țări și 42 de secții de votare pentru alegătorii, care locuiesc pe malul stâng al râului Nistru”, continuă Dritan Taulla.
„De asemenea, au apărut acuzații referitoare la înregistrări prealabile false a alegătorilor care s-au înregistrat să voteze în secțiile de votare din Federația Rusă și au deschis investigații la acest subiect. Având în vedere sensibilitatea problemei și efectul negativ pe care l-ar putea avea asupra încrederii generale a alegătorilor în procesul electoral, ENEMO îndeamnă autoritățile să le investigheze cât de rapid și profesionist posibil”, menționează observatorii Misiunii.
Experții au mai atras atenția asupra cerințelor față de candidați, în special la capitolul colectarea semnăturilor pentru înregistrarea candidaților. „O persoană, cetățean al Republicii Moldova, poate semna în sprijinul unui singur candidat, ceea ce ar putea fi considerat o restricție care periclitează pluralismul politic. Numărul necesar de semnături este în conformitate cu cele mai bune practici. CEC a înregistrat opt candidați și a respins unul. Listele de semnături ale altor doi candidați au fost contestate, dar au fost înregistrate după ce au arătat că un număr de semnături, considerate inițial nevalide, erau de fapt valide. Acest lucru a adus din nou în atenție preocupările anterioare ale ENEMO cu privire la procesul de verificare a semnăturilor, demonstrând că este susceptibil discreției și erorilor umane, rezultând într-o posibilă prevenire nejustificată a candidaților de a candida la alegeri”, comunică Oleg Reut, analist electoral.
În linii generale, campania electorală poate fi evaluată ca fiind pașnică și calmă, deși au fost observate tactici negative de campanie și limbaj ofensator. „ENEMO MIOA a observat cazuri de utilizare a avantajelor funcției sau a funcției, o posibilă presiune asupra angajaților pentru a participa la evenimente de campanie sau autorități ecleziastice implicate în campanie. Mesajele de campanie ale principalilor candidați s-au concentrat pe probleme sociale și economice, orientarea geopolitică a țării, proiectele de infrastructură și corupția. Cu toate acestea, multe subiecte de campanie nu intră în mandatul directă al președintelui”, continuă Oleg Reut.
În ziua alegerilor și, după caz, al turului doi de scrutin, ENEMO va detașa până la 52 de observatori pe termen scurt (STO) în total pentru a monitoriza și observa procesul de votare, numărare și de tabulare a rezultatelor alegerilor.
„Misiunea va emite declarația preliminară privind constatările și concluziile după ziua alegerilor și va rămâne în țară pentru a monitoriza, eventual cel de-al doilea tur și va emite cea de-a doua declarație preliminară. Raportul final va fi emis în termen de șaizeci de zile de la validarea rezultatelor alegerilor”, a conchis Ana Mihajlovic, coordonator al observatorilor de scurtă durată.
Misiunea Internațională de Observare a ENEMO pentru Alegerile Prezidențiale din 1 noiembrie în Moldova este susținută financiar de Delegația Uniunii Europene, oficiile guvernamentale ale Suediei, Regatului Țărilor de Jos și Institutul Național Democrat. Conținutul documentului este responsabilitatea exclusivă a ENEMO și nu reprezintă neapărat poziția donatorilor.