Ministrul de externe a depus jurământul

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a depus jurământul. Ceremonia s-a desfășurat în această dimineață la Președinție, cu participarea șefei statului Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, transmite IPN.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a jurat Mihai Popșoi.



Maia Sandu a declarat că Mihai Popșoi are o pregătire academică solidă și s-a remarcat printr-o activitate intensă pe platforma diplomației parlamentare. „Dânsul a contribuit semnificativ la stabilirea și consolidarea relațiilor Republicii Moldova cu alte state și organizații internaționale. Este cunoscut de partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova, a muncit alături de alți colegi din Guvern pentru ca să creștem încrederea partenerilor în Republica Moldova și, respectiv, am toată încrederea că lucrurile se vor întâmpla bine”, a declarat președinta.

Obiectivele de politică externă rămân aceleași: Republica Moldova să fie ancorată definitiv în lumea liberă, să fie întreprinși pași decisivi pe calea integrării europene și să fie reprezentate interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor ei. „Avem mult de lucru, avem de întreprins acțiuni importante pentru ca să pornim negocierile și pentru ca să realizăm negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Și chiar dacă avem o instituție separată care se va ocupa de acest proces, rolul Ministerului Afacerilor Externe rămâne important, în special pentru a conlucra în continuare cu statele membre ale UE”, a mai spus șefa statului.

Mihai Popșoi a preluat funcția de ministru de externe după demisia vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene. Funcția de ministru pentru afaceri europene va fi exercitată de către Cristina Gherasimov, care va fi și negociatorul-șef al Republicii Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Ea urmează să conducă și Biroul pentru integrare europeană – o nouă entitate care va fi constituită.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.