Ministrul afacerilor externe al României va efectua o vizită de lucru în R. Moldova
Ministrul afacerilor externe al României, Cristian Diaconescu, va efectua joi, 22 ianuarie, o vizită de lucru în R. Moldova, la invitaţia lui Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, subiectele de discuţie înscrise pe agenda vizitei vizează problemele de bază ale cooperării bilaterale, tematica europeană şi alte chestiuni de interes reciproc.
Şeful diplomaţiei române va fi primit de către preşedintele Vladimir Voronin. La MAEIE, va avea loc întâlnirea plenară a delegaţiilor oficiale, după care cei doi miniştri vor face declaraţii de presă şi vor răspunde la întrebările jurnaliştilor.