Ministra Finanțelor: După majorare, salariul unui ministru va fi de 50 de mii de lei

Rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023 vine cu majorări considerabile de lefuri pentru reprezentanții administrației publice centrale. După majorare, salariul unui ministru va fi de 50 de mii de lei. O spune ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, potrivit căreia majorarea este necesară pentru a menține oamenii profesioniști în funcții publice. Mai mult, șefa de la Finanțe spune că majorarea lefurilor pentru celelalte categorii de bugetari va avea loc doar dacă va exista creștere economică, notează IPN.

Potrivit proiectului rectificării bugetului de stat, de la 1 iunie 2023 valoarea de referință la calcularea salariului vicepremierilor, miniștrilor, secretarului general al Guvernului, agentului guvernamental este de 3600. Ceea ce înseamnă că, în cazul miniștrilor, lefurile vor atinge suma de 50 de mii de lei. Ministra Finanțelor spune că astfel se încearcă menținerea oamenilor profesioniști în sistem, care din cauza salariilor mici aleg să muncească în mediul privat.

„Dacă vorbim de banii statului, care sunt colectați din impozite și taxe, gestionarii acestor milioane trebuie să fie oameni motivați să-și facă lucrul și să nu renunțe la ceea ce fac. Un medic sau un profesor nu gestionează așa resurse și nu este expus acelorași riscuri, nu se confruntă cu expunerea publică cu care se confruntă un secretar de stat sau un ministru. Majorarea de la începutul anului a vizat, într-adevăr salariile miniștrilor. Acum nu vorbim doar de salariile miniștrilor. Ele au făcut parte dintr-un complex mai larg. De fapt, noi vrem să formăm la nivel de ministere echipe concurențiale. E vorba de tot aparatul ministerului, de la specialiști până la ministru. Acum noi fortificăm partea de politici”, a spus Veronica Sirețeanu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Potrivit ministrei Finanțelor, pentru majorarea lefurilor a 1300 de reprezentanți ai administrației publice centrale, din bugetul de stat sunt alocate, la prima etapă, 100 de milioane de lei. Mai mult, șefa de la Finanțe spune că Guvernul planifică majorări de lefuri și pentru alte categorii de bugetari, însă doar dacă va exista creștere economică.

„Dacă economia se dezvoltă și generează mai multe resurse în sensul impozitelor și taxelor achitate de mediul de afaceri, sigur că acești bani vor fi repartizați cât mai devreme la cât mai multă lume. Dar vom vedea cum evoluează lucrurile. Dacă economia intră în faza de stagnare, așa cum se întâmplă la nivel global sau dacă nu va avea loc generarea plusvalorii în economie, noi nu vom împrumuta bani pentru a da salarii. Mecanismul de a împrumuta bani pentru a da salarii nu funcționează”, a mai spus ministra Finanțelor.

Aceasta este a doua majorare a salariilor miniștrilor din acest an. De la 1 ianuarie 2023 lefurile membrilor Cabinetului de Miniștri au crescut cu 8 mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.