Ministerul Sănătăţii va revedea Concepţia acordării asistenţei medicale în caz de urgenţă

Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale este pus în condiţia să revadă Concepţia acordării asistenţei medicale în caz de urgenţă, a declarat pentru Info-Prim Neo consultantul Ministerului Mihai Pâslă. Este una din concluziile, la care au ajuns participanţii la Conferinţa Internaţională „Medicii împotriva terorii”, desfăşurată la Chişinău cu sprijinul Asociaţiei Medicilor din Israel de pe lângă Congresul Mondial al Evreilor Vorbitori de Limbă Rusă. „Ne este foarte utilă experienţa colegilor noştri din Israel, care au o experienţă amară, dar absolut utilă, care trebuie preluată pentru a putea acorda populaţiei asistenţă medicală calificată în situaţii excepţionale” a argumentat specialistul. În acelaşi context, directorul Centrului Naţional Ştiinţifico – Practic Medicina de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu a declarat că medicii din Moldova conştientizează pericolul prezenţei tot mai masive a actelor de terorism în viaţa cotidiană, iar aceasta necesită o pregătire permanentă pentru a reacţiona operativ şi a face faţă situaţiei. Pericolul poate veni atât din interior cât şi din exterior, de aceea toate elementele comunităţii medicale internaţionale trebuie să compatibile pentru acţiuni în comun. La Conferinţă 280 de medici din serviciile de urgenţă, prespitalicesc şi sanitaro – epidemiologic din toate raioanele republicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.