„Principiul legalităţii trebuie să stea la baza oricărui act procedural, astfel încât procedurile de înregistrare nu trebuie să se desfăşoare în detrimentul aplicării consecvente a prevederilor legale”, declară Ministerul Justiţiei (MJ), după ce a luat act de declaraţia comună a reprezentanţelor statelor membre UE şi a instituţiilor europene de la Chişinău, difuzată la 25 noiembrie. Într-un comunicat de presă difuzat la 26 noiembrie, citat de Info-Prim Neo, MJ precizează că „toate procedurile de înregistrare a partidelor politice sau a modificărilor în statutele acestora se desfăşoară în termenele legale, în strictă conformitate cu legea. Asigurarea unui grad înalt de transparenţă a acestui proces, a unor reguli de joc benefice, pentru a da dovadă de maximă neutralitate, reprezintă o prioritate a MJ, fiind un deziderat de interes naţional. În acest sens, deciziile MJ referitoare la înregistrarea partidelor politice sunt întotdeauna motivate şi sunt publicate pe pagina oficială – www.justice.gov.md”, se spune în comunicatul instituţiei. MJ reiterează „angajamentul ferm de a contribui la asigurarea regulilor de joc echitabile în cadrul procesului electoral şi la desfăşurarea unor alegeri corecte, libere şi democratice, pentru a garanta respectul pluralismului politic şi a nu afecta competiţia echitabilă între diverşi concurenţi electorali”. În acelaşi timp, MJ îşi exprimă „preocuparea faţă de tendinţele de escaladare a polemicilor publice legate de desfăşurarea procedurilor de înregistrare a partidelor politice în curs şi de presiunile mediatice la care este supus în acest context”. „MJ se pronunţă pentru desfăşurarea procedurilor de înregistrare în afara oricăror presiuni şi susţine eforturile tuturor actorilor implicaţi pentru buna desfăşurare a acestui proces. MJ îşi reafirmă disponibilitatea pentru dialogul principial şi consideră că semnalarea problemelor reale din sistem, precum şi criticile constructive în legătură cu acestea, trebuie instrumentate în limita neangajării politice şi a respectului reciproc. În acest context, suntem deschişi oricăror solicitări de clarificări, indiferent de originea acestora, în cazul în care vor fi adresate”, se arată în comunicatul MJ. Într-o declaraţie comună făcută publică marţi, 25 noiembrie, zece misiuni diplomatice şi două instituţiile europene de la Chişinău au făcut apel către autorităţile R. Moldova să se asigure că viitoarele alegeri parlamentare se vor desfăşura în conformitate cu standardele internaţionale pentru alegeri democratice. Diplomaţii au subliniat „importanţa garantării deplinului respect al principiului pluralismului politic, inclusiv competiţia între partide şi candidaţi, precum şi a ideilor al căror scop este de a proteja la maximum opţiunile alegătorului”. „În această privinţă, noi observăm, că o serie de partide politice au reclamat dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea noilor proceduri de înregistrare, impuse de Legea privind partidele politice, care a fost adoptată în luna aprilie a acestui an. Obţinerea cu întârziere a unei înregistrări adecvate ar putea pune în pericol şansele partidelor politice sau ale candidaţilor de a participa la următoarele alegeri. În acest sens, atragem atenţia Ministerului Justiţiei al R. Moldova să asigure că procedurile pentru înregistrarea partidelor şi a mişcărilor politice vor fi aplicate într-un mod transparent, corect şi la timp”, se arată în declaraţia comună a reprezentanţelor statelor UE.