Ministerul Finanţelor a plasat pe piaţă în 2006 hârtii de valoare de stat în volum de peste 2,3 mlrd. lei

Cele 11 bănci comerciale, dealeri primari pe piaţa hârtiilor de valoare de stat (HVS) au procurat, pe parcursul anului 2006, HVS în volum de 2 mlrd. 318,5 mil. lei sau 91,1% din oferta Ministerului Finanţelor. În 2005 oferta a fost acoperită în proporţie de 93,9%. Din volumul total de titluri de stat cumpărate, 88,7% (2 mlrd 175,1 mil. lei) au fost procurate de către dealerii primari în numele şi din contul propriu, ceea ce a constituit o creştere faţă de anul 2005 atât în valoare absolută, cât şi ca pondere. Titlurile procurate la cererea şi din contul clienţilor au totalizat 5,8% (143,4 mil. lei), în diminuare comparativ cu anul anterior. În 2006, volumul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare a hârtiilor de valoare de stat încheiate de către dealerii primari pe piaţa secundară a însumat 30,6 mil. lei. În structura HVS comercializate pe piaţa secundară, preferinţele participanţilor pieţei au fost concentrate asupra HVS cu scadenţă în diapazonul de la 28 zile până la 91 zile. Menţionăm că banii încasaţi de Ministerul Finanţelor de la plasarea pe piaţă a HVS sunt utilizaţi pentru acoperirea deficitului bugetar. De asemenea, în calitate de parteneri ai Băncii Naţionale în promovarea politicii monetare, dealerii primari, pe parcursul anului 2006, au participat activ la operaţiunile destinate sterilizării lichidităţilor excesive din sistemul bancar. Astfel, prin intermediul lor au fost plasate Certificate ale Băncii Naţionale în volum de 6 mlrd. 657 mil. lei la valoarea nominală, ceea ce constituie o majorare semnificativă faţă de anul precedent. Printre cele mai active bănci-dealeri primari, care s-au evidenţiat atât pe piaţa primară, cât şi pe cea secundară a titlurilor de stat în anul 2006, BNM menţionează Banca de Economii, „Moldova Agroindbank”, „Victoriabank”, „Mobiasbancă”, „Eximbank” şi Banca Sociala.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.