Ministerul Energiei își propune să dezvolte centre de testare a soluțiilor noi în domeniul energetic și decarbonizării, cunoscute cu denumirea „sandboxes”. Ideea a fost discutată cu reprezentanții Western NIS Enterprise Fund, un fond investițional din Statele Unite care sprijină companiile mici și mijlocii, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, prioritățile țin de reducerea facturilor la resurse energetice prin măsuri de eficiență energetică și implementarea unor tehnologii inovative. Ministrul Victor Parlicov a dat exemplul unui automobil electric acumulatorul căruia poate servi și drept generator de energie pentru o casă particulară.
Potrivit oficialului, e nevoie de entuziaști care să experimenteze diferite idei și de alți entuziaști care vor să aplice aceste idei, dar și de un cadru de reglementare care să-i ajute să lucreze împreună. Majoritatea tehnologiilor de viitor nu sunt încă pe piață. Ministerul își propune ca și Republica Moldova să dezvolte centre inovaționale după exemplul altor state.
Potrivit lui Victor Parlicov, mulți oameni de afaceri din țară văd panourile solare ca singură soluție de a reduce facturile. „Noi, la minister, vrem să oferim o viziune de viitor. Panourile nu sunt o soluție viabilă, avem limite tehnice ale rețelei, urmează să găsim alte soluții sustenabile”, a completat ministrul energiei.
Exemple de sandboxes sunt în Portugalia, Singapore, Olanda, iar Ministerul Energiei va lua în calcul aceste experiențe pentru a dezvolta propriul concept.