Ministerul Economiei şi Comerţului vrea să facă regulă în comerţul din pieţele din R. Moldova

Ministerul Economiei şi Comerţului îşi propune să facă regulă în comerţul din pieţele din R. Moldova, în comerţul cu amănuntul şi cel angro, a declarat, miercuri, 6 decembrie, şeful Direcţiei politici comerciale a MEC, Octavian Calmâc, în cadrul Forului naţional “Reglementarea comerţului intern prin prisma practicilor europene”. Potrivit lui, la moment, ministerul vine cu noi proiecte de acte legislative şi normative în domeniul comerţului interior, în particular proiectul Legii cu privire la comerţul intern şi normele metodologice privind comercializarea unor produse şi servicii de piaţă. Noul cadru juridic în domeniul comerţului interior a fost elaborat în baza practicii ţărilor europene şi cu participarea nemijlocită a experţilor europeni în domeniu. În acest sens, a fost consultată legislaţia ţărilor CSI, baltice, a României, Elveţiei, Franţei, Macedoniei, Ungariei şi Bulgariei. Implementarea în practică a noului cadru juridic va asigura un nivel adecvat de protecţie a intereselor consumatorilor, de protejare comercială a pieţei interne şi va contribui la crearea de reguli transparente atât pentru organele publice centrale şi locale, cât şi pentru unităţile comerciale. Noutatea legii constă în descrierea clară a condiţiilor principale pentru deschiderea unei activităţi comerciale, simplificarea legalizării activităţii în comerţ prin introducerea principiului „ghişeului unic” la obţinerea autorizaţiilor în comerţ, stabilirea unor reguli generale de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă prin prisma recomandărilor UE, descrierea formelor de desfăşurare a comerţului intern, stabilirea competenţei şi delimitarea funcţiilor administraţiei publice centrale şi locale în dirijarea procesului comercial, limitarea maximă a intervenţiei organelor de control în activitatea de comerţ. Odată cu implementarea legii, urmează să fie dezvoltată o reţea de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, respectându-se libera concurenţă, protecţia vieţii, sănătăţii şi intereselor consumatorilor. Se propune crearea Registrului naţional al comercianţilor şi a Agenţiei naţionale pentru protecţia consumatorilor. Procesul de creare a cadrului juridic în domeniul comerţului interior a fost susţinut şi consultat de experţi în domeniu, contractaţi de proiectul TACIS “Asistenţă în implementarea angajamentelor APC, OMC şi Planului de Acţiuni RM-UE în cadrul Politicii europene de vecinătate”, precum şi de experţi internaţionali din Italia, care au prezentat cele mai bune practici din domeniul reglementării comerţului interior în spaţiul european.
  • isa 06.12.06 calmac regula comert.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.