Ministerul Economiei şi Comerţului lansează campania de comunicare privind legalizarea capitalului
Ministerul Economiei şi Comerţului lansează, începând cu 6 noiembrie 2007, campania de comunicare privind legalizarea capitalului, a anunţat Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă de marţi, 6 noiembrie.
\
Potrivit ministrului, până la moment a fost legalizat capital în sumă de cca 50 mln lei, ceea ce este semnificativ pentru R. Moldova, ţinându-se cont de faptul că procedura de legalizare abia a început, iar în alte ţări 90% din capital s-a legalizat în ultimele zile.
Deoarece informaţia este confidenţială, ministrul spune că nici el şi nici primul ministru nu cunoaşte cine sunt agenţii economici care şi-au legalizat capitalul, dar a menţionat că ar fi vorba deja despre zeci de cazuri.
Legalizarea capitalului poate fi efectuată până la 1 ianuarie 2009, iar persoanele fizice, dar şi cele juridice vor avea posibilitatea să-şi declare activele achitând o taxă de 5%. Din aplicarea taxei se prevăd a fi acumulate venituri la bugetul de stat pentru anul 2008 în valoare de cca 295 mln lei. Igor Dodon spune că aceste cifre sunt realiste pentru că procedura de legalizare prevede nu doar resursele financiare, dar şi activele persoanelor juridice, o bună parte dintre care nu sunt capitalizate. Adică, la balanţă sunt indicate costurile de cumpărare a întreprinderilor încă în anii 90.
Campania de comunicare prevede câteva acţiuni desfăşurate concomitent, menite să informeze societatea economică despre procedura de legalizare a capitalului, în conformitate cu noua Lege cu privire la liberalizarea economiei, intrată în vigoare la 11 mai 2007. Campania de comunicare se va desfăşura în perioada lunilor noiembrie – decembrie 2007 şi pe parcursul anului 2008.
În cadrul campaniei, vor fi efectuate seminare informative cu reprezentanţii fiecărui sector economic (sectorul, bancar, bursier, etc.), agenţii economici, partenerii sociali, autorităţile publice centrale şi locale din toate raioanele republicii.
Drept suport informativ, va fi distribuit gratis Ghidul privind modul de legalizare a capitalului, ce conţine informaţie detaliată despre aspectele procedurale şi tehnice de efectuare a procesului de legalizare.
De asemenea, începând cu săptămâna curentă, va fi lansat un spot publicitar la posturile de televiziune cu acoperire naţională şi locală. O altă acţiune prevăzută în cadrul Campaniei de comunicare este deschiderea, începând cu 6 noiembrie, a unei linii telefonice directe, pentru oferirea consultaţiilor privind aspectele procedurii de legalizare a capitalului. Numărul liniei telefonice fierbinţi este 25-05-00.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat procedura de legalizare a capitalului pe piaţa valorilor mobiliare, care stabileşte cerinţe generale faţă de procedura de legalizare a capitalului pe piaţa valorilor mobiliare, modalitatea de legalizare a valorilor mobiliare pe piaţa extrabursieră, precum şi modalitatea de legalizare a capitalului la Bursa de Valori. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei a aprobat actele normative ce vizează procedura de legalizare a mijloacelor băneşti şi transferarea/scoaterea din R. Moldova de către persoanele fizice a mijloacelor respective. Ministerul Finanţelor a aprobat un şir de acte pentru facilitarea modului de achitare şi de reflectare în evidenţa contabilă a legalizării capitalului şi amnistiei fiscale.