Uniunea Europeană poate colabora doar cu partenerul care vrea să conlucreze cu ea, dar dacă unul ca acesta lipsește, UE nu poate face nimic. Astfel a comentat posibilitățile activizării agendei europene în Moldova Mihail Sirkeli, directorul executiv al Centrului Piligrim-Demo.
"Noi nu putem aștepta că UE va interveni și ne va face temele pentru acasă, ne va implementa reformele necesare pentru realizarea acordurilor reciproce. Acest lucru trebuie să-l facă doar Republica Moldova", a menționat expertul în cadrul dezbaterilor publice de la IPN "Locul actual al integrării europene pe agenda socio-poli-tică a Moldovei".
El și-a exprimat speranța, că "alegerile vor face lumină asupra perspectivelor pentru țara noastră”. "Or, dacă la putere, în guvern nu există oameni pregătiți să discute serios cu Uniunea Europeană, atunci trebuie să încercăm a schimba situația prin alegeri, să facem ca asemenea oameni să apară acolo și să se angajeze la îndeplinirea angajamentelor Moldovei și la implementarea reformelor vitale", a adăugat Mihail Sirkeli.
"Despre Moldova se vorbește deja ca despre un stat eșuat. Mai rău nici nu poate fi Desigur, trebuie căutată o ieșire din situație, iar ea poate fi oricând găsită. Principalul e să nu pierzi pe parcurs oamenii", a menționat directorul executiv al Piligrim-Demo.
De asemenea, el consideră, că este important să fie continuat dialogul cu cei care iau decizii. "Există întotdeauna speranță că acest lucru va schimba ceva", - a spus Mihail Sirkeli.
Și totuși, în opinia sa "trebuie să așteptăm următorul val de nemulțumiri publice, care ar putea exercita presiuni asupra puterii și asupra elitelor politice, precum și momentul, când elitele de dreapta și de stânga vor înțelege că singura posibilitate pentru dezvoltarea Moldovei este apropierea de Uniunea Europeană".
Dezbaterile publice "Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei" fac parte din ciclul "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.