Mihail Formuzal face demersuri pentru anularea înregistrării partidului Vitaliei Pavlicenco

Liderul Partidului Regiunilor, başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a depus, joi, un demers la Ministerul Justiţiei, cerând anularea înregistrării şi lichidarea activităţii Partidului Naţional-Liberal, condus de Vitalia Pavlicenco, transmite Info-Prim Neo. „Considerăm că acţiunile acestui partid sunt ilegale, contravin Constituţiei în care este stipulat că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. În acelaşi timp, programul acestui partid, orientat spre unirea Moldovei cu România, contravine Legii cu privire la partidele politice, care prevede interzicerea activităţii partidelor care prin programele lor militează împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale”, menţionează Mihail Formuzal în demersul adresat Ministerului Justiţiei. Liderul Partidului Regiunilor a declarat presei că, dacă Ministerul Justiţiei nu va întreprinde nimic în legătură cu demersul depus, poate crea un precedent nefavorabil pentru ţară. „În scurt timp pot apărea partide care vor cere unirea Moldovei cu Ucraina, Rusia sau cu Turcia. Este inadmisibil aşa ceva”, a accentuat Mihail Formuzal. Preşedintele PNL,Vitalia Pavlicenco, i-a dat o replică lui Mihail Formuzal pe blogul său. „În Republica Moldova „stataliştii” sunt „moldoveniştii românofobi”. Ei se declară pe alocuri că se vor în Europa, care înseamnă şi România, dar, pe de altă parte, nu acceptă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care apără pluralismul politic şi libertatea de exprimare, care sunt libertăţi, valori şi drepturi fundamentale pentru o societate pretins democratică. Sigur, comuniştii au făcut legi şi acte subsecvente menite să „consolideze statalitatea”, văzută de ei drept stăvilă ca nu cumva să vrea partea de popor român şi alogenii de aici să se unească frumuşel cu România şi să fie scăpată de pe orbita Kremlinului”, scrie Vitalia Pavlicenco pe blogul său. Totodată a ceasta a menţionat că se va judeca în continuare, dacă va fi cazul, remarcând că şi Partidul Naţional Român are prevăzut în mod expres în statut, după ce a obţinut şi el o decizie de judecată, obiectivul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. În conformitate cu legea, demersul depus este înregistrat la Cancelaria Ministerului Justiţiei şi se examinează în termen de 30 de zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.