„La 23 aprilie Chişinăul va fi curat”, a declarat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, şeful Direcţiei municipale locativ-comunale, Mihai Solcan, citat de „Info-Prim Neo”. În cadrul raportului său privind desfăşurarea campaniei de salubrizare a capitalei în preajma sărbătorilor de Paşti, el a declarat că angajaţii din subdiviziuni, după ce au adus în ordine teritoriile gestionate de întreprinderile municipale, au participat şi la curăţarea spaţiilor de care sunt responsabile Asociaţiile de Proprietari ai Locuinţelor Privatizate (APLP). El a reluat criticele la adresa preşedinţilor de APLP-uri, care, în opinia sa, îşi ignorează obligaţiunile şi în domeniul salubrizării teritoriilor adiacente. Solcan a deplâns şi atitudinea unor locuitori ai capitalei, care nu numai că nu păstrează curăţenia, ci mai şi aruncă deşeuri pe teritoriile deja salubrizate. Solcan a exemplificat prin „gunoiul până la genunchi” de pe strada Brâncuşi şi de pe teritoriile din preajma căminelor, dar, cu toate acestea, a dat asigurări că „la 23 aprilie Chişinăul va fi curat”. De altă părere este şeful Centrului municipal de Medicină Preventivă, Constantin Grecu, care afirmă că acţiunea de salubrizare, desfăşurată pe parcursul a două luni, nu a dat rezultatele scontate, la moment fiind înregistrate zeci de gunoişti neautorizate, subsoluri înecate, teritorii nesalubrizate. Potrivit lui Grecu, chiar pe teritoriile gestionate de întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ din componenţa direcţiei dirijate de Mihai Solcan, au fost depistate 19 gunoişti neautorizate. Medicii sanitari au înregistrat nereguli sanitare în teritoriile aferente a 59 blocuri de locuit, aflate în gestiuni diferite, în străzi insalubre şi în alte locuri publice. În perioada acţiunii de curăţenie au fost identificaţi 1714 agenţi economici, care nu salubrizează teritoriile adiacente. Ca rezultat, au fost întocmite 202 procese verbale, inclusiv asupra SA Termocom, Regia Exdrupo din sectorul Râşcani, multor APLP-uri şi case cooperatiste. Aproape la finele acţiunii de salubrizare de 2 luni, rămân a fi necurăţate 75 % din gazoane, 9 izvoare, 55 la sută din parcuri şi scuare.