Mihai Roşcovan: recenta repartizare de terenuri de către CMC este o crimă faţă de chişinăuieni

Deciziile Consiliului Municipal Chişinău (CMC) din 16 martie curent, privind repartizarea terenurilor pentru construcţia locativă şi staţiilor PECO, trezesc îndoieli atât sub aspect legal, cât şi în ceea ce priveşte transparenţa şi eficienţa utilizării resurselor publice,- a declarat în presă consilierul municipal independent Mihai Roşcovan. Potrivit sursei citate, argumentele aduse de mai mulţi consilieri aşa şi nu au putut determina fracţiunea majoritară comunistă să renunţe la respectivele decizii. Roşcovan consideră că „alocaţiile gratuite sau la preţuri simbolice de către CMC de terenuri pentru construcţia locativă şi amplasarea staţiilor PECO pot fi calificate ca, cel puţin, exemple de corupţie, dacă nu crime faţă de comunitate”. Potrivit lui, aceasta nu va spori accesibilitatea chişinăuienilor la locuinţe şi nu va rezolva problema locativă. Roşcovan constată că, „în condiţiile unui deficit de terenuri şi contrar legislaţiei în vigoare, numai prin deciziile unei şedinţe a CMC peste 12 ha de pământ au fost date în arendă fără licitaţie sau în folosinţă gratuită”. Potrivit sursei citate, valoarea acestor „donaţii” depăşeşte 18 mil. USD. „Cu aceşti bani, CMC putea lansa programul de construcţie a locuinţelor sociale şi, într-o perioadă relativ scurtă, putea să construiască peste 60 mii m2 spaţiu locativ sau 1200 de apartamente sociale”, declară Mihai Roşcovan. În baza deciziei CMC din 16 martie, Serviciul Naţional Locuinţe (SNS) va primi în folosinţă 8 loturi de pământ, dintre care doar un lot de pământ din strada Nicolae Milescu Spătaru are o suprafaţă de peste 2 hectare, iar altul, din strada Prigoreni – 1,1 hectare. Suprafaţa totală a terenurilor oferite este mai mare de 5 ha. O parte dintre consilieri au insistat ca respectivele terenuri să fie scoase la licitaţie, însă fracţiunea majoritară a partidului comuniştilor a respins această propunere. Tot atunci, CMC a dat în arendă gratuită 7 loturi de pământ companiei azere Azpetrol, pentru construcţia de staţii PECO. Cele 7 loturi au o suprafaţă totală de 1,6 hectare şi sunt situate în diferite sectoare ale capitalei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.