Mihai Godea: Elitele politice nu „trădează alegătorii”, ci îi utilizează

Realegerea preşedintelui Vladimir Voronin a avut urmări atât negative, cât şi pozitive, a declarat pentru Info-Prim Neo analistul politic Mihai Godea, cu ocazia împlinirii unui an de la acest eveniment. Referindu-se la urmările pozitive ale votului care l-au investit pe Voronin în funcţie, analistul remarcă în primul rând evitarea unei crize politice, care ar mai fi luat din timp şi din bani publici pentru a se consuma. În al doilea rând, „parteneriatul politic”, a condus la o mai bună implicare a unei părţi a opoziţiei în afacerile publice la nivel naţional, consideră Godea. La capitolul urmări negative, votul din 4 aprilie a fost în stare să aducă la tăcere pe votanţii din partea opoziţiei, distrugând, astfel, temeiurile morale de a activa în opoziţie. La ora actuală este greu de imaginat capacităţile şi puterea opoziţiei şi mai mult, obiectivele ei pe termen scurt şi mediu, remarcă analistul. Solicitat de Info-Prim Neo să comenteze dacă votul din 4 aprilie 2005 a fost un act politic care a consolidat societatea moldovenească, sau din contra, a împărţit-o în 2 tabere, Godea consideră că societatea este mai degrabă pestriţă decât împărţită. „Este foarte greu de vorbit despre împărţirea societăţii moldoveneşti în două tabere. În istoria recentă acest fenomen nu a fost niciodată sesizat. Mai degrabă, la suprafaţă stă pestriţimea acestei societăţi.” Analistul este de părere că votul din 4 aprilie a produs frustrări şi consternări, chiar, în rândul electoratului democratic, ceea ce a aprofundat criza identitară. Atâta timp cât Republica Moldova se confruntă cu această criză, iar ideea naţională „de dimineaţă parcă este, până-n seară iată nu-i”, această pestriţime va fi dominantă în plan politic şi ideologic în ţara noastră. Referindu-se la unele declaraţii precum că formaţiunile politice de opoziţie care au votat realegerea lui Vladimir Voronin „şi-au trădat alegătorii”, analistul politic a menţionat că „elitele politice nu trădează alegătorii ci îi utilizează.” Această categorie de cetăţeni este necesară pentru a propulsa elitele. Aleşii sunt responsabili în „faţa poporului” şi nu în „faţa alegătorilor”, iar deciziile importante se iau întotdeauna „din raţiuni de stat” sau în corespundere cu „interesul naţional”. Valoarea cinismului fundamental se implementează cu succes în Moldova şi nu numai la noi. Şi ţările vecine oferă revelaţii dezgustătoare în acest sens, a mai remarcat Godea. La 6 martie s-a împlinit 1 an de la ultimele alegeri parlamentare, iar la 4 aprilie se împlineşte 1 an de la alegerea de către Legislativ a lui Vladimir Voronin, preşedinte al Partidului comuniştilor, în funcţia de şef al statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.