Liderul Partidul Liberal, Mihai Ghimpu, a dat replică acuzaţiilor aduse de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, precum că alegerile locale au fost falsificate. Mihai Ghimpu a declarat la o conferinţă de presă că e dreptul fiecăruia să conteste rezultatele alegerilor, dar să prezinte probe, transmite Info-Prim Neo. ,,Eu nu văd probele. Partidul Liberal nu le vede şi nu numai partidul, dar cred că toţi nu văd probele. Argumentul lor că diferenţa de 4442 vorbeşte că ceva s-a întâmplat, că nu este corect numărat, este un truc comunist ca de obicei. Dacă era diferenţa aceasta pentru ei, ar fi recunoscut alegerile?”, a spus liderul liberal. Liderul PL i-a îndemnat pe membrii Partidului Comuniştilor să se conformeze, aşa cum au făcut şi partidele democratice, în 2001 şi în 2005. ,,Vladimir Nicolaevici, potoleşte-ţi pofta, spiritele şi nu chema la revoluţie. Revoluţiile s-au terminat, comuniste şi socialiste, acum funcţionează valorile democratice”, a declarat Mihai Ghimpu. Potrivit lui Mihai Ghimpu, PCRM nu a obţinut niciodată puterea în mod corect, ci doar cu minciuni şi manipulare. Dacă în alte campanii ofereau alegătorilor pungi cu produse alimentare, în această campanie au oferit bani. Solicitat să comenteze anunţul PCRM de boicotare a şedinţelor Parlamentului, Mihai Ghimpu a menţionat că experienţa sa anterioară de spicher îi permite să spună că Parlamentul lucrează bine şi fără PCRM. Deputaţii comunişti sunt responsabili în faţa cetăţenilor, care le plătesc salariile. Partidul Comuniştilor a înregistrat, marţi, la judecătoria sectorului Centru cererea de infirmare a legalităţii turului doi al alegerilor la Chişinău, declararea nulităţii acestora şi dispunerea organizării votării repetate. La cerere au fost anexate peste 200 de plângeri ale alegătorilor, contestaţii ale observatorilor şi alte documente confirmative.