Candidatul PL la preşedinţia ţării, Mihai Ghimpu, promite noi dezvăluiri despre furtul miliardului şi realizarea unirii cu România, dacă va ajunge preşedinte. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune „RTR Moldova”, transmite IPN.
„Eu încă nu m-am coborât din copac. Chiar dacă au fost făcute arestări şi condamnări în furtul miliardului, ceva nu mă lăsa în pace, vedeam că ceva nu e aşa cum trebuie. De aceea am făcut interpelări la diferite instituţii. Am toate răspunsurile şi săptămâna viitoare voi veni cu noi dezvăluiri”, a promis şeful liberalilor.
Mihai Ghimpu susţine că este timpul prielnic pentru realizarea unirii Moldovei cu România, iar, dacă va ajunge preşedinte, va forma şi un „sfat a l înţelepţilor”, care se vor ocupa cu înfăptuirea unirii. „Sondajele noastre arată că 78 la sută din populaţie doresc unirea cu România. Şi situaţia în Europa este alta. Eu ştiu că preşedintele, speakerul şi premierul din România nu sunt împotriva unirii. Totul depinde de noi. Poporul este cel care decide”, a declarat Ghimpu.
Potrivit lui Ghimpu, nu se merită de insistat pe statalitate, dacă acest stat nu poate să le asigure oamenilor un trai decent, iar calea unică de a scăpa de sărăcie este unirea cu România.