Mihaela Duca-Anghelici: Impunerea de anumite restricții în alegeri pot crea pe termen lung precedente periculoase

Modificările legislative care prevăd anumite restricții pentru ca unele persoane să nu poată participa la acestea și alte alegeri, pot preveni problemele doar pe termen scurt, eventual doar pentru aceste alegeri locale. Pe termen lung, poate duce la crearea de precedente periculoase, inclusiv sub aspectul alegerilor democratice. De această părere este Mihaela Duca-Anghelici, analist juridic, Promo-Lex, exprimată la dezbaterea publică „Duritatea legii și „dinții” democrației în alegeri”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Ea spune că, prin prisma observării alegerilor de Misiunea de Observare a Asociației Promo Lex a solicitat și a văzut lista persoanelor care au interdicție de a fi alese. Lista a fost întocmită în dimineața zilei de 4 octombrie, cu 101 de persoane și, așa cum spune norma din Codul Electoral, persoanele au fost incluse acolo de IGP, SIS, CNA, și PG. Ea a fost compilată de CEC și transmisă Consiliilor electorale ale circumscripțiilor electorale ca să verifice la etapa de înregistrare a candidaților, dacă persoanele se află sau nu în acea listă și dacă erau deja înregistrate, înregistrarea lor a fost anulată și sunt asemenea cazuri, cel puțin, în cazul unor consilieri locali”, a afirmat Mihaela Duca-Anghelici.

Potrivit analistei juridice, „luând în considerare și faptul că suntem în alegeri și guvernarea are candidați desemnați în alegeri, alegătorul ar putea considera că felul cum se adoptă unele legi, în aceeași zi în două lecturi, nu ia în considerare dorința alegătorului”. Mihaela Duca-Anghelici a adus aminte de opinia Comisiei de la Veneția care a fost solicitată pentru primul proiect de lege de modificare a Codului Electoral, care a fost adoptat fără acel aviz, potrivit analistei, unul echilibrat.

Totuși, spune ea, este important de menționat că în concluziile Comisiei de la Veneția de la 6-7 octombrie este menționat faptul că stabilitatea legislației electorale trebuie să fie asigurată. Asta înseamnă legislația electorală nu trebuie modificată în privința elementelor esențiale cu un an înainte de alegeri, dar și în privința altor elemente ale Codului Electoral care vizează dreptul de a fi ales. Cu toate acestea, elementele care se referă la dreptul de a fi ales a fost modificat chiar în cadrul perioadei electorale.

„La fel, Comisia a menționat că nu putem ține la principiul stabilității electorale când e nevoie de a implementa o hotărâre a Curții Constituționale. Totuși, Comisia de la Veneția a atras atenția asupra faptului că nu există nicio mențiune a hotărârii CC că se cerea a fi efectuată vreo modificare. În acest sens, critica Comisiei de la Veneția s-ar putea plia și pe legea aprobată la 4 octombrie, care a venit pentru a implementa hotărârea CC și care, de fapt, nu cerea acest lucru”, a spus reprezentanta Promo-Lex.

Ea mai spune că, prim modificările la Codul Electoral, s-au creat anumite impedimente pentru unele persoane ca să nu fie implicate în procesul electoral. Totuși, aceste persoane se pot implica prin susținerea altor candidați, ceea ce se întâmplă acum. „Acum toată speranța este la CEC care a fost abilitată cu instrumente de verificare a finanțării electorale și a interveni. Dacă vor fi identificate încălcări care să ducă la influențarea votului alegătorului, aceste instrumente trebuie să fie suficiente pentru a interveni inclusiv prin anularea înregistrării concurenților electorali care vor încălca prevederile privind finanțarea partidelor politice”, afirmă Mihaela Duca-Anghelici.

Dezbaterea publică cu tema „Duritatea legii și „dinții” democrației în alegeri” este ediția 2-a din ciclul „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.