Microbuzele produse până în 1990 nu vor fi admise la transportarea pasagerilor
Microbuzele cu o vechime mai mare de 15 ani, care sunt fabricate până la şi inclusiv în anul 1990, vor fi excluse din procesul de transportare a călătorilor.
Potrivit unei dispoziţii a primarului general interimar de Chişinău, Vasile Ursu, în perioada 10-20 aprilie se va desfăşura prima etapa a reviziei tehnice din anul curent a microbuzelor şi taximetrelor autorizate pentru transportul de călători în municipiul Chişinău.
Verificarea stării tehnice, a aspectului estetic şi a gradului de echipare al vehiculelor va fi efectuată la staţiile de testare conform instrucţiunilor de revizie tehnică, elaborate de autorităţile publice locale şi centrale. Coordonarea şi monitorizarea procesului de revizie tehnică a microbuzelor şi taximetrelor va fi efectuat de Direcţia municipală Transport public şi căi de comunicaţii.