Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, transmite IPN.
Preşedintele a adresat cele mai calde urări de sănătate, pace şi fericire cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti. „Primăvara sărbătorim viaţa şi bucuria înnoirii. Miracolul renaşterii înseamnă un nou început. Pentru creştinii ortodocşi urmează una dintre cele mai importante sărbători creştine – Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Minunea Învierii reprezintă simbolul iertării, pocăinţei şi al înălţării sufletelor spre lumină, care ne insuflă credinţă, speranţă şi dragoste”, se spune în mesajul preşedintelui.
Nicolae Timofti mai spune că semnificaţia sărbătorilor pascale urmează a fi confirmată zi de zi de fiecare, prin gesturi de compasiune, caritate şi solidaritate cu cei din jur. „Să trăim împreună cu toţii bucuria de a dărui, de a ierta şi de a păşi cu încredere în ziua de mâine”, a îndemnat şeful statului, urând: Hristos a înviat!