Mesagerul de la Moldova 1 va avea un nou generic şi o nouă structură
La 20 de ani de la lansarea Mesagerului, cel mai important buletin de ştiri al televiziunii publice Moldova 1 va apărea, de la 1 iulie, cu un nou generic şi cu o nouă structură. Sloganul va fi „Mesager. Împreună de la început”, transmite Info-Prim Neo.
„Vom păstra în continuare tradiţia ca în studiou să prezinte un singur crainic. Pe ecranele televizorului vor apărea feţe noi şi acestea sunt Vitalie Guţu, Elena Gudumac, Oxana Rusu”, a comunicat directorul postului TV, Angela Sârbu, care a mai spus că Mesagerul va avea o structură mai clară.
Durata programului informativ şi ora difuzării rămân neschimbate. „Vom încerca să dinamizăm buletinul, să introducem mai multe rubrici, aşa ca jumătate de oră să fie mai uşor de urmărit”, a menţionat Angela Sârbu. Decorul studioului de ştiri va avea o altă paletă cromatică. Dominantă rămâne însă culoarea albastră, care este şi culoarea canalului Moldova 1.
Pe 1 iulie Mesagerul va fi prezentat de jurnalista Larisa Manole. La aniversarea a 20-a a programului, pe post vor fi difuzate ediţii speciale legate de istoria acestuia. Totodată, va fi anunţată Ziua Uşilor Deschise pentru prima echipă a principalului buletin de ştiri.
Mesagerul a fost lansat pe 1 iulie 1990.