Memoriul fraţilor Ţopa urmăreşte influenţarea instanţelor de judecată, avocat

Memoriul dat publicităţii de către Victor şi Viorel Ţopa are drept scop influenţarea instanţelor de judecată care examinează litigiile în care figurează Vlad Plahotniuc şi nu urmăreşte rezolvarea problemei atacurilor raider. Declaraţia a fost făcută de către Vitalie Nagacevschi, avocatul lui Vlad Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo. Vitalie Nagacevschi a remarcat, luni, la o conferinţă de presă că politicienii apelează la acest memoriu ca la un document de referinţă. Potrivit avocatului, memoriul este evident îndreptat împotriva PDM, partid din care face parte Vlad Plahotniuc. „În memoriu se indică că în toate atacurile raider care au avut loc în ultima perioadă este implicat clientul meu, Vladimir Plahotniuc, însă nu se aduce nicio probă. Asemenea declaraţie pare să fie una defăimătoare şi ar putea genera încă o acţiune în judecată prin care clientul meu ar putea solicita dezminţirea informaţiei şi despăgubiri de la Victor şi Viorel Ţopa”, a declarat Vitalie Nagacevschi. Avocatul spune că memoriul abundă în falsuri sau semi adevăruri trase de păr pentru a pretinde că este un document serios. „De exemplu, de fiecare dată când se vorbeşte de aşa-zisa Mişcare Antimafie se spune despre declanşarea acesteia de către societatea civilă şi mass-media, însă eu mă întreb de fiecare dată care societate civilă a declanşat această acţiune Antimafie, dacă nu Sergiu Mocanu. În ceea ce priveşte mass-media implicată, toţi cunoaştem despre cine este vorba şi că aceasta este beneficiară a unor mijloace financiare dirijate de Victor şi Viorel Ţopa”, a declarat avocatul. Vitalie Nagacevschi a negat că Vlad Plahotniuc ar controla judecătorii, aşa cum se afirmă în memoriu. „La judecătoria Buiucani se examinează un dosar în care este implicat clientul meu, împotriva lui Viorel şi Victor Ţopa, încă de anul trecut, şi care nu a fost examinat deoarece se tărăgănează în fond. Dacă Vladimir Plahotniuc ar fi controlat judecătorii, s-ar mai fi amânat examinarea acestui dosar?”, a întrebat retoric Vitalie Nagacevschi. Potrivit avocatului, Vladimir Plahotniuc este implicat în trei dosare civile, dintre care unul, împotriva lui Sergiu Mocanu, a fost câştigat. Un alt dosar, împotriva lui Victor şi Viorel Ţopa, este în instanţa de fond de un an şi încă nu s-a început examinarea acestuia. Cel de-al treilea dosar este împotriva lui Sergiu Mocanu, pentru ultimele acuzaţii aduse la adresa lui Vladimir Plahotniuc. În memoriul dat publicităţii de către fraţii Victor şi Viorel Ţopa, săptămâna trecută, se menţionează că în spatele conspiraţiilor împotriva mai multor instituţii financiare din ţară stă Vladimir Plahotniuc, (Vlad Ulinici) vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova.
  • vitalie nagacevschi despre invinuirile aduse care pot generao actiune in judecata.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.