„Așa că Curtea Constituțională va trebui să-și facă ordine în propria jurisprudență referitoare la relațiile dintre Președinție și Parlament...”
---

Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova

Președinția Republicii Moldova ne dovedește că dispune de memorie instituțională și, respectiv, de coerență în acțiuni și atitudini. Indiferent de cine deține funcția de șef al statului, atitudinea Președinției față de necesitatea dizolvării Parlamentului și convocarea alegerilor anticipate rămâne neschimbată. Astfel, de-a lungul mandatului prezidențial, Igor Dodon a pledat constant pentru convocarea alegerilor parlamentare anticipate. De fapt, el și-a început activitatea, în 2016, cu promisiunea de a dizolva Parlamentul și de a convoca alegeri parlamentare anticipate chiar în primele 100 de zile ale mandatului prezidențial: „Voi insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Voi lansa consultări cu toate partidele și societatea civilă referitor la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”.

Ulterior, pentru a-și atinge scopul, președintele Igor Dodon a întreprins eforturi susținute. La început, a elaborat un proiect de lege în vederea modificării Constituției cu scopul de a obține dreptul de dizolvare a Parlamentului. Apoi, s-a hazardat să inițieze un referendum consultativ, intenționând să-i întrebe pe cetățeni: „Susțineți acordarea președintelui RM drepturi suplimentare de dizolvare a Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate?”. Nu i-a reușit, însă, să-și realizeze promisiunea preelectorală în cadrul primului mandat prezidențial. De aceea, pregătindu-se pentru obținerea celui de al doilea mandat prezidențial, Igor Dodon a reluat refrenul privind necesitatea dizolvării Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. În acest sens, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, președintele Dodon declara cu fermitate: „Parlamentul trebuie resetat și curățat de conservele oligarhice”. Demersul insistent în favoarea dizolvării Parlamentului a fost susținut de prim-ministrul, Ion Chicu, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. De aceea, după scrutinul prezidențial, primul pas spre dizolvarea Parlamentului a fost întreprins chiar în ultima zi a mandatului președintelui Dodon, pe 23 decembrie 2020, când premierul Chicu și-a anunțat demisia, subliniind că declanșarea alegerilor anticipate „este un obiectiv pe care l-am declarat prioritar pentru a aduce la normalitate țara”.

Preluând mandatul prezidențial la 24 decembrie 2020, președintele nou ales, Maia Sandu, s-a dovedit a fi atașată principiului consecvenței Președinției, inclusiv a inițiativelor predecesorului său. În acest sens,  în discursul său inaugural, a declarat: „Alegerile anticipate sunt singura cale pentru a curăța Parlamentul și a ieși din impas. Nu există altă soluție. În Parlamentul actual nu există 51 de voturi care să susțină un guvern al poporului”. În mod surprinzător, Maia Sandu a decis să urmeze și scenariul predecesorului pentru declanșarea anticipatelor, enunțat de Igor Dodon în emisiunea Președintele răspunde din 13 august 2020: „Vă spun din start că nu voi înainta candidatura (la funcția de premier) susținută de transfugi. De ce? Nu vreau ca în fruntea Guvernului să ajungă omul lui  Plahotniuc, numit de Șor și Candu. Chiar dacă Maia Sandu și Andrei Năstase se vor culca sub dânșii, eu chestia asta nu voi accepta-o! Nu vă place, atunci puneți la vot 67 de deputați și haideți la referendum. Și oamenii lasă-i să spună, să ne dea dreptate mie sau vouă. Vouă, care ați vrut să-l puneți pe omul lui Plahotniuc în funcția de prim-ministru, sau mie, că n-am vrut? Și ne ducem la referendum, vreți? Cred că nu vreți (30.20 - 31.03).

La distanță de câteva luni de zile s-a dovedit că culcatul sub Șor e apanajul PSRM. Cu toate acestea, scenariul ipotetic al lui Igor Dodon a început să fie realizat aproape în totalitate de președintele Maia Sandu. În mod previzibil, Curtea Constituțională a decis că șeful statului este obligat să numească candidatul majorității parlamentare. Drept răspuns, președintele Maia Sandu, de fapt, a reprodus scenariul predecesorului: „Poporul e deținătorul real al puterii în stat, cel care poate să tranșeze această situație. La anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării”.

Din cele relatate, observăm o consecvență uimitoare a atitudinii instituției prezidențiale, fie că este condusă de Igor Dodon sau de Maia Sandu, față de necesitatea dizolvării Parlamentului și organizarea anticipatelor. Așa se manifestă memoria instituțională a Președinției, care relevă că este oricând nemulțumită de Parlament și activitatea acestuia, oricine ar deține funcția de șef al statului.  

Memoria instituțională a principalei forțe politice – PSRM

Partidele politice au sarcina să pregătească și să promoveze cadre competente în instituțiile eligibile ale statului. În acest scop partidele sunt finanțate de bugetul public cu zeci de milioane de lei pe an. De aceea, cetățenii sunt în drept să aștepte de la partide predictibilitate și consecvență în acțiuni. În acest context, cetățenii au realizat că criza guvernamentală și politică a fost provocată în mod deliberat de liderii principalului partid politic din țară – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, în calitate de șef al organului legislativ, a confirmat, la 23 decembrie 2020, că demisia guvernului Chicu este soluția pentru revenirea la normalitate: „Acest parlament nu reprezintă rezultatul alegerilor. Trebuie dizolvat!”. În pofida acestui fapt, odată cu  revenirea, la 30 decembrie 2020, a lui Igor Dodon la cârma PSRM, formațiunea și-a schimbat optica asupra necesității convocării alegerilor anticipate. De fapt, schimbarea a fost anunțată în ultima zi a mandatului lui Igor Dodon, când acesta declarase: “Eu susțin ideea unui guvern de tranziție, apoi alegeri parlamentare anticipate”, contrar celor declarate în aceeași zi de premierul Chicu și șeful legislativului Greceanîi. Deci, este vorba despre o nouă mostră de șah politic, adică încercarea de inducere în eroare a întregii societăți, de această dată. 

Răsucirea din mers a lui Igor Dodon, în drum dinspre fotoliul prezidențial, pierdut la alegeri, spre cel de președinte al PSRM, a cunoscut o evoluție până la limita transformării acestuia în apărător al Constituției și parlamentarismului: „Dacă președintele Maia Sandu se împotrivește și refuză categoric să execute hotărârea Curții Constituționale. Atunci noi... am putea fi cu acest Guvern interimar, fără numirea unui prim-ministru, fără alegeri anticipate, pentru următorii doi ani, până la parlamentare ordinare din anul 2023”. Curioasă transformare a celui pe care Curtea Constituțională l-a suspendat de 5 ori din funcția de șef al statului, declarându-l incapabil să-și exercite atribuțiile prezidențiale. În pofida acestor manifestări de giruetă politică, Igor Dodon își acuză oponenții politici, dar și pe reprezentanții partenerilor de dezvoltarea de practicarea dublelor standarde.

La fel de consecventă în atitudini s-a dovedit a fi și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care după o vizită neanunțată la Moscova, a uitat că se pronunțase cu fermitatea, la 23 decembrie 2020, în favoarea dizolvării Parlamentului, pronunându-se, actualmente, la fel de ferm pentru: „Formarea unui nou guvern, mai degrabă decât alegeri parlamentare anticipate, care va asigura stabilitatea Republicii Moldova”.

Concluzii

După provocarea deliberată a crizei guvernamentale, PSRM și-a schimbat atitudinea față de intenția anunțată a declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Reputația PSRM va avea de suferit mult de pe urma lipsei de consecvență a liderilor formațiunii, iar cetățenii se vor convinge că finanțarea partidelor de la bugetul public nu-și atinge scopul. Cauzele schimbării de macaz rezidă, probabil, în calculele greșite ale liderilor PSRM, care au sperat că ar putea câștiga anticipatele spre care pășise hotărât, atunci când și-a anunțat demisia guvernul Chicu.

Din cauza estimărilor greșite, fracțiunea parlamentară a PSRM se vede nevoită să insiste pe o confruntare îndelungată cu Președinția, pe care o planifică pentru o perioadă de doi ani, până la următoarele alegeri parlamentare ordinare. În această confruntare politică de durată, PSRM îi are în calitate de aliați confirmați pe deputații transfugi și pe cei ai Partidului Șor, pe care doar câteva luni în urmă îi califica drept reprezentanți ai mafiei și bandiților. 

Jocurile politice ale PSRM aruncă Republica Moldova într-o criză politică generală pe fundalul aprofundării crizei pandemice și a celei economice. La aceasta se mai adaugă și provocarea unui conflict absolut inoportun în relațiile cu principalul partener de dezvoltare a Republicii Moldova – Uniunea Europeană (UE), după atacul frontal la adresa reprezentanților UE, care insistă pe respectarea obligațiunilor Republicii Moldova, fixate în documentele bilaterale, pentru care obține suport politic, umanitar și financiar consistent.

Consecvența Președinției în problema declanșării alegerilor parlamentare anticipate și, în general, în domeniul relațiilor cu Parlamentul este, de fapt, o glumă. În perioada independenței Republicii Moldova, toți președinții aleși în mod direct de cetățeni au avut conflicte majore cu Parlamentul. Așa a fost în timpul președinției lui Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Igor Dodon. Așa este actualmente, de când șef al statului a devenit Maiei Sandu. Curtea Constituțională (CC) a comis o eroare, atunci când a revizuit cu de la sine putere unele aspecte ale reformei constituțională din 2000, restabilind formula alegerii directe a șefului statului, fără a-i întoarce și împuternicirile confiscate. Pentru că actualul conflict politic și constituțional își are rădăcinile într-o decizie a CC, este lesne de înțeles că anume Înaltei Curți îi revine sarcina găsirii unei soluții rapide de ieșire din ea. Soluția este necesară pentru zădărnicirea realizării intenției PSRM de menținere a haosului dirijat din Parlamentul compromis de acte de corupție și traseism.

Este evident, și trebuie să se recunoască – revenirea la alegerea directă a șefului statului a fost o greșeală majoră. Niciodată poporul Republicii Moldova sau reprezentanții acestuia – deputații în Parlament, nu au votat pentru un regim de guvernare în care șeful statului să fie ales direct, dar să dispună de împuterniciri caracteristice unui regim parlamentar. Regimul hibrid de guvernare din Republica Moldova este rezultatul ingineriei juridice practicate anterior de CC, care a ignorat principiile de bază referitoare la stabilitatea și unitatea materiei constituționale.

După opera de hibridizare a regimului de guvernare, pentru anihilarea eventualelor conflicte dintre președintele ales direct și Parlament, CC s-a văzut nevoită să continue aplicarea ingineriei juridice, dezvoltând tehnici de suspendare a șefului statului pe 5 minute. Însă, renunțarea noii componențe a CC la practica suspendării pe 5 minute a șefului statului, creează, în mod previzibil, noi probleme legate de egalitatea ponderii mandatelor prezidențial și parlamentare. De aici vine și determinarea președintelui Maia Sandu de depășire a actualei crize politice, fie prin intermediul alegerilor anticipate, fie prin referendum. Acest gen de pericol a fost sesizat de unii dintre principalii autori ai ingineriei juridice pentru modificarea normelor constituționale, care și-au exprimat nedumerirea față de renunțarea CC la practica de suspendare pe 5 minute a șefului statului. De aceea, la întrebarea: Cui folosește anularea posibilității suspendării președintelui?, răspunsul este – nu contează! Fiindcă înțelepciunea populară afirmă că: Nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește! Așa că CC va trebui să-și facă ordine în propria jurisprudență referitoare la relațiile dintre Președinție și Parlament.