 |
|
| Anatol Țăranu | |
Odată cu proclamarea independenței Republicii Moldova în 1991, în mod firesc a apărut problema identității naționale a noului stat suveran, care presupune identificarea clară a parametrilor națiunii titulare sau a „grupului etnic majoritar”, în raport cu care devine justificată apariția noii statalități ca formă de organizare și promovare a intereselor specifice acestei comunități deosebită de cele vecine. Cazul Republicii Moldova este unul aparte în constelația fostelor republici naționale sovietice, devenite state suverane, anume datorită problemei identitare care și peste trei decenii de la proclamarea independenței continuă să genereze dezbateri aprinse atât în rândul elitelor, cât și în rândul celor mai largi segmente ale populației.
Modelul istoric european al statului modern și abaterea de la el
Modelul istoric european al statului modern presupune construcția unei identități distincte de vecini, edificată în jurul etniei majoritare care se impune prin unitatea culturală, lingvistică și a unei istorii comune cimentată de veacuri. Însă acest model devine impracticabil în cazul statului moldovenesc contemporan din cauza dihotomiei identitare a populației majoritare, care a fost scindată în români și moldoveni de politici țintite de segregare națională. Cei care se identifică drept români susțin că identitatea etnică moldovenească este o construcție artificială, dezvoltată de sovietici în interese imperiale, iar adevărata identitate națională a poporului este românească. Cei care se consideră moldoveni spun contrariul: pe parcurs de secole, în spațiul la est de Prut s-a format o națiune moldovenească distinctă, cu propria ei identitate, diferită de cea română, cu un set propriu de caracteristici istorice și chiar lingvistice. Este adevărat că orice încercare de a trasa o linie distinctă între cultura românească și așa-zisa moldovenească, capotează lamentabil, cu atât mai mult, între limba română și moldovenească. Privită doar din acest punct de vedere, națiunea moldovenească se prezintă ca o construcție artificial dezvoltată.
Influențe istorice nefaste
Specificul identității moldovenești la est de Prut s-a dezvoltat în contextul schimbărilor granițelor și rivalităților geopolitice între statele vecine mari, care au pretins acest teritoriu. Din punct de vedere istoric, populația Basarabiei a participat la procesele de formare identitară în componența principatului medieval Moldova în spațiul cultural și lingvistic extins panromânesc, fiind pe parcurs influențată de marii jucători geopolitici ai timpului respectiv - Imperiul Otoman (secolele XV-XVIII), Imperiul Rus (1812–1918) și Uniunea Sovietică (1940–1991). Deși Moldova a fost sub suzeranitatea Imperiului Otoman pentru o lungă perioadă, aceasta nu a lăsat consecințe culturale majore. Turcii nu aveau dreptul de a trăi în Moldova, de a răspândi islamul sau de a construi pe teritoriul ei moschei. Principatul nu era supus legislației musulmane, neatingând nici într-un fel identitatea națională a moldovenilor.
Situația s-a schimbat dramatic după 1812, după ce Basarabia devine parte a Imperiului țarist, iar apoi a URSS. Este important de reținut că la acel moment în partea de vest a Moldovei a început procesul de formare și consolidare a națiunii române în forma ei modernă, a identității de stat și naționale panromânești, pe când Basarabia ca provincie a Imperiul Rus a fost artificial exclusă din acest proces. Izolarea locuitorilor din aceasta regiune de masivul național românesc și rusificarea în masă a populației indigene, a determinat un secol de stagnare pentru procesul de dezvoltare a identității etnolingvistice și culturale a românilor basarabeni. În perioada sovietică, stagnării culturale i s-au adăugat politicile feroce de deconstrucție identitară antiromânească. Însă toate eforturile politicilor imperiale așa și nu au adus la formarea unei identități moldovenești distinctă de cea românească, chiar dacă profilul identitar al moldovenilor la est de Prut continuă și astăzi să păstreze deformări de conștiință națională în anumite segmente ale societății. Astăzi Republica Moldova reprezintă un fel de „sandwich” identitar situat între Ucraina și România, fapt ce provocă dificultăți enorme de mobilizare societală cu obiectiv de dezvoltare durabilă.
Două proiecte de formare a identității naționale
O privire de ansamblu asupra istoriei moderne a Republicii Moldova arată că după proclamarea independenței au demarat simultan două proiecte majore de formare a identității naționale: unul a vizat construirea identității românești, desfășurat în acest spațiu din 1918 până în 1940, celălalt vizează națiunea moldovenească moștenită din perioada sovietică. Fiind în sfera intereselor marilor actori geopolitici din regiune, dezvoltarea societății moldovenești depinde de mediul sociocultural al statelor regionale influente. Variat scenariile geopolitice la care participă Republica Moldova au creat și o serie de construcții mai mult sau mai puțin rezistente ale identității populației, care în timp au prins rădăcini și în jurul cărora s-au desfășurat conflicte ce determină fragmentarea identitară a societății moldovenești în ziua de azi.
Divizarea societății moldovenești pe linia de demarcare a celor două proiecte identitare – cel românesc și moldovenesc (moldovenist), creează dificultăți enorme pe calea formării unei statalități orientate spre valori. Partea societății moldovenești care împărtășește poziția pro-românească a jucat întotdeauna un rol semnificativ în rândul elitei politice și intelectuale a Republicii Moldova și se bazează firesc pe valori comune cu Uniunea Europeană. Proiectul identitar românesc este eminamente unul europenist ca alegere de civilizație și emancipare națională.
Justificarea raptului teritorial al Basarabiei
Al doilea proiect de identitate culturală și politică este cel moldovenist, care își are originile în politicile sovietice ce induceau prin diverse metode coercitive percepția diferențelor între moldoveni și români în încercarea de a justifica raptul teritorial al Basarabiei de către imperiul rus și sovietic. Acest proiect a durat aproape două secole, iar peste 50 de ani au fost promovate politici antiromânești de o deosebită intensitate. Rezultatele acestor politici se resimt și în ziua de azi, perpetuând un adevărat război identitar în societatea moldovenească și soldându-se, în formele sale acute, cu conflicte separatiste și chiar degenerând într-un război fierbinte în anul 1992 în Transnistria. Proiectul identitar moldovenist este unul eminamente antieuropean, pledând cauza apropierii de spațiul economic, politic și cultural eurasiatic dominat de Moscova. În 2018, Republica Moldova, la inițiativa lui Igor Dodon, care deținea funcția de președinte în acel moment, a primit statutul de țară observatoare în Uniunea Economică Eurasiatică, cu obiectiv evident de a submina perspectivele europene pentru statul moldovenesc.
În ciuda faptului că percepția apartenenții la etnia moldovenească continuă să fie majoritară printre cetățenii moldoveni, proiectul de identitate moldovenesc se ciocnește de lipsa caracteristicilor formatoare de sens (valori, norme, idealuri, simboluri, scopuri etc.), caracteristice unei națiuni distincte. Rezultatele mai multor sondaje legate de percepția calităților și valorilor fundamentale ale cetățenilor moldoveni, a relevat faptul că majoritatea dintre cei care se numesc moldoveni nu pot defini clar caracteristicile, ticurile comportamentale ale comunității lor diferite de cele ale românilor.
Război identitar pe fundalul integrării europene
Totodată, caracteristicile compoziției culturale și lingvistice a Republicii Moldova indică asupra faptului că proiectul românesc capătă tot mai mult amploare. Comparativ cu anii 90, astăzi fiecare al treilea cetățean moldovean se identifică cu națiunea română, iar identitatea lingvistică românească este recunoscută de mai mult de jumătate din cei chestionați în sondaje. Dar cel mai important este că susținătorii proiectului afirmării identității culturale românești alcătuiesc partea predominantă din elita intelectuală și clasa mijlocie a societății moldovenești, fapt ce indică fără tăgadă direcția principală de dezvoltare a proiectului identitar în Republica Moldova.
Astăzi războiul identitar din societatea moldovenească se desfășoară pe fundalul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Proiectul identitar moldovenist este împărțit între adepții moldovenismului vulgar antiromânesc și antieuropean și adepții moldovenismului civic pro-european, dar care se eschivează de recunoașterea exhaustivă a identității românești a moldovenilor la est de Prut. Pe când identitatea românească în Republica Moldova se asociază complet cu opțiunea europeană, fără nicio diferență semnificativă. De aici concluzia despre perspectivele europene ale Republicii Moldova care cel mai lesne pot fi atinse sau în formula identitară a celui de al doilea stat românesc, sau prin punerea în practică a proiectului restabilirii unității naționale românești prin unirea politică a Republicii Moldova cu România. Doar identitatea românească garantează poporului Republicii Moldova calitatea de membru al Uniunii Europene, pe când identitatea moldovenistă, chiar și deghizată în straie europene, menține riscul devierii de pe calea civilizației europene și reîntoarcerii în zona așa-numitei „lumi ruse”.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
