Mecanicii de locomotive vor fi certificați conform normelor europene

Condițiile și procedurile de certificare a mecanicilor de locomotivă vor avea loc în baza unor reguli racordate la normele europene. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de cabinetul de miniștri la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, transmite IPN.

Astfel, vor fi reglementate normele privind instruirea, evaluarea, atestarea și monitorizarea mecanicilor de locomotivă. De asemenea, este stabilită modalitatea de emitere a actelor care confirmă calificarea mecanicilor de locomotivă, dar și criteriile pentru examinarea medicală a conducătorilor de locomotive. În același timp, sunt prevăzute proceduri privind pregătirea mecanicilor de locomotivă în cadrul centrelor private de instruire, corespunzător normelor Codului transportului feroviar.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, elaborarea și aprobarea regulilor privind certificarea mecanicilor de locomotivă va pune în aplicare cadrul normativ european și va contribui la sporirea siguranței în transportul feroviar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.