Mark Mazureanu, expert ASIST Analytics, susține că de-a lungul anilor Republica Moldova a fost o țară destul de fragmentată. Pe cât de mică, pe atât de fragmentată, la nivel de etnie, limbă, vârstă, mediu urban și rural, dar și la nivel de prioritate politică internă și externă etc. În opinia sa, cauza și consecința creării unui spațiu atât de neprietenos a fost Uniunea Sovietică. „Proiectul „Moldova europeană” poate să devină un banner de unitate națională. Și dacă va avea succes, și eu cred că el o să aibă succes, atunci moldovenii ar putea să se identifice ca un popor unic, cu o idee unică, cu un vis unic, cu o mișcare unică”, a declarat expertul la dezbaterea „Etapele, obiectivele și beneficiile procesului de negociere cu UE”, organizată de către APE.
Expertul a menționat că în cadrul proiectului european Republica Moldova se va afla între alte popoare cu drepturi egale. Și aici, potrivit lui, este și diferența între spațiul european și spațiul post-sovietic. „Acolo tot timpul este un frate mai mare, care își asumă dreptul să-ți dea o sfârlă. Dar în spațiul european parteneriatul între frați sau surori, pe principii de egalitate. Și chiar dacă ai alături o Germanie care este net superioară economic, tu nu poți să te aștepți la o sfârlă din partea fratelui ăsta sub diferite pretexte”, opinează Mark Mazureanu.
În opinia sa, propaganda rusească, și anume cea „putinistă”, afectează constant și permanent Republica Moldova. „Până la Putin nu am avut așa valuri, așa o propagandă atât de elevată și de performantă. Evident, cu cât Moldova se detașează mai departe de vectorul pro-rusesc, cu atât s-a intensificat și valul de propagandă. Evident că toată ne-dragostea față de Rusia a mers pas în pas cu declarațiile de dragoste pentru UE și, respectiv, Rusia ca un stat limitat de dragoste este geloasă și își aruncă toată răutatea peste Moldova”, afirmă expertul.
În pofida valului de propagandă, spune Mark Mazureanu, lumea cunoaște oportunitățile integrării europene, care țin de infrastructură, turism, acces la o piață comună etc. Și integrarea economică și a pieței muncii. Mediul de afaceri din Moldova va trebui să se conformeze unui șir de reguli. „Inevitabil intri într-un spațiu în care oamenii trebuie să plătească toate cotizațiile și taxele, dar într-un moment vin și beneficiile, inclusiv în pensii. Așa funcționează în tot spațiu european și prin inerție, dacă devenim parte a acestui spațiu, se presupune că și în Moldova la fel să funcționeze”, a notat Mark Mazureanu.
Expertul a precizat cu referire la referendumul pentru integrare europeană că, din moment ce votul va fi „pro”, evoluția va fi foarte clară în direcția Uniunii Europene. Și statele UE vor avea o încredere certă că populația din Republica Moldova este categorică în decizia sa.
Realizarea acestei dezbateri a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor opiniilor și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.