Marina Tauber merge la CEDO în legătură cu eliminarea sa din cursa electorală de la Bălți

Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, s-a adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu excluderea sa din cursa electorală pentru Primăria municipiului Bălți. Potrivit avocaților, dosarul conține toate documentele și probele care confirmă abuzurile comise împotriva candidatului, transmite IPN.

„Noi am câștigat acele alegeri, înregistrând în primul tur un scor de aproximativ 49% din voturi. Este mai mult decât dublu față de candidatul clasat pe locul doi și de câteva ori mai mult decât ceilalți participanți la competiția electorală. Însă guvernarea PAS, în complicitate cu favoritul său de aici, care încerca să intre și a intrat până la urmă în Primărie pe ușa din dos, m-au eliminat abuziv din cursă, cu doar câteva ore înainte de deschiderea urnelor de vot și au amânat ilegal cel de-al doilea tur de scrutin. Noi v-am anunțat din start că nu vom lăsa lucrurile așa și că vom lupta să apărăm votul bălțenilor prin toate mijloacele existente, inclusiv la CEDO”, a declarat Marina Tauber într-o conferință de presă susținută în fața Primăriei Bălți.

Ea a acuzat puterea și pe actualul primar că nu au întreprins nimic pentru a schimba în bine viața bălțenilor. Dimpotrivă, situația lor s-a agravat. „Sub pretextul unor acuzații absurde și încălcând toate drepturile la apărare, guvernarea și-a instalat până la urmă favoritul în fotoliul de primar, după care a abandonat acest oraș, lăsându-l în voia sorții. Zilnic suntem asaltați de oameni care ne roagă să-i ajutăm să-și rezolve problemele. Lumea înțelege că actualul primar este unul de formă și că, de fapt, eu și echipa noastră suntem reprezentanții lor legitimi în Bălți”, a mai spus Marina Tauber.

Avocatul Vadim Banaru a precizat că este vorba despre încălcarea mai multor drepturi fundamentale, printre care dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și dreptul de a alege și de a fi ales. „Suntem încrezători că documentele confirmative și probele acumulate, pe care le-am anexat la dosar, vor fi suficient de convingătoare pentru magistrații înaltei curți și că în final dreptatea va triumfa. Este prematur să vorbim despre modul în care va decurge procesul și când vom avea un verdict final, dar sperăm ca acesta să fie emis în termene cât mai restrânse, iar doamna Tauber să fie repusă în drepturi dacă se va confirma că acestea i-au fost lezate”, a spus apărătorul.

Marina Tauber a fost exclusă din cursa electorală pentru Primăria din Bălți în decembrie 2021, după ce a câștigat primul tur de scrutin. Decizia instanței de judecată a venit după ce Comisia Electorală Centrală a constatat nereguli în finanțarea campaniei electorale a candidatului Partidului Şor. Instituția electorală a constatat utilizarea fondurilor nedeclarate în mărime de cel puțin 34 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.