Mariana Novac: Colectarea informației la alegerile locale, o provocare a procesului de monitorizăre

Cea mai mare provocare pentru asigurarea transparenței în alegerile locale este ca misiunile de observatori să obțină toată informația și tot ce se întâmplă în perioada electorală și în ziua alegerilor. Mariana Novac, coordonatoare de program, Asociația Promo-LEX spune că, din punct de vedere al monitorizării, alegerile locale generale sunt cele mai complicate, deoarece sunt foarte mulți candidați electorali pentru funcția de primar, dar și consilieri locali sau raionali. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Transparența și integritatea în alegerile locale”, organizată de Agenția de presă IPN.

Asociația Promo- LEX, din 2009 până în prezent, a adunat cu ajutorul colegilor observatori din teritoriu informație despre care sunt necesitățile unui proces electoral ca acesta să fie mai transparent, mai deschis, corect și să răspundă tuturor necesităților.În acest context, am adunat toate recomandările formulate pe parcursul anilor la diferite subiecte, inclusiv finanțarea partidelor politice, contestațiile electorale, instituția de desfășurare a alegerilor ș.a. Și am venit cu recomandări către noile prevederi ale Codului Electoral”, a declarat Mariana Novac.

Mariana Novac spune că pentru a asigura un proces electoral corect este nevoie de o conjugare a eforturilor. „Fiecare dintre noi, fiind un cetățean activ, responsabil, urma să fie și el atent la ce se întâmplă. Atunci când a fost adoptat Codul Electoral, atât Asociația Promolex și, din câte cunosc și Comisia Electorală Centrală, a organizat anumite inițiative de informare. Totuși, am să menționez că mult prea puțin”, a spus ea.

Experta Promo-LEX a mai declarat că ajustările sau modificările Codului Electoral ar fi bine să fie făcute ca începutul unui ciclu electoral, ca să se reușească, inclusiv, să se cunoască despre noile modificări. „Principiul de a modifica prevederile legale cel puțin cu un an înainte de organizarea alegerilor, aproape a fost respectat, pentru că a fost adoptat în decembrie. Totuși, să se fi făcut cu un an mai devreme, probabil, reușeam fiecare dintre noi să înțelegem mult mai bine cu ce se mănâncă alegerile în cazul ăsta. Ne rămâne astăzi să facem ce putem mai bine și să urmăm așa cum scrie regulamentele și prevederile legale, ca să nu admitem careva încălcări ale legislației”, a spus ea.

Mariana Novac spune că integritatea este un principiu care atunci când este respectat va ajuta concurentul electoral să câștige încrederea cetățeanului pe termen lung. „Integritatea și promisiunile reale, nu cele false, o să fie cele care o să garanteze activitatea pe următorul parcurs de 4 ani. Și încrederea din partea cetățeanului”, a declarat Mariana Novac.

Dezbaterea publică cu genericul „Transparența și integritatea în alegerile locale” este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE