Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, admite posibilitatea iniţierii discuţiilor pentru organizarea, în ziua alegerilor locale, a unui referendum constituţional în ideea alegerii şefului statului cu majoritatea simplă a voturilor deputaţilor, transmite Info-Prim Neo. „Este o situaţie proaspătă. Nu cred că este într-atât de clară, fiindcă dincolo de faptul că s-a retras acest proiect de lege (de modificare a articolului 78 din Constituţie, propus de PCRM), au intervenit şi alte declaraţii de acest gen din partea unui şir întreg de miniştri”, a menţionat Marian Lupu într-o discuţie cu presa. Acesta a mai spus că aşteaptă ca experţii din cadrul Parlamentului să se pronunţe asupra posibilităţii legale de retragere de către PCRM a propriului proiect de modificare a Constituţiei. Lucrurile vor deveni mai clare şi după ce va fi anunţat verdictul Curţii Constituţionale privind stabilirea zilei alegerilor prezidenţiale, la solicitarea PCRM. Preşedintele interimar al Republicii Moldova consideră că prin ultimele acţiuni PCRM încearcă să destabilizeze situaţia politică din ţară, se face un joc tactic conjunctural care convine unor interese ale opoziţiei parlamentare. Miercuri seara, preşedintele de onoare al PDM, deputatul Dumitru Diacov, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că ideea unui referendum constituţional în ziua alegerilor locale, care să permită ca preşedintele să fie votat în Parlament cu 51 de voturi, poate să prindă fir. În aceeaşi zi, Comitetul Central al PCRM a anunţat să-şi retragă proiectul de modificare a articolului 78 din Constituţie şi că insistă pe alegerea unui preşedinte apolitic de către majoritatea absolută a deputaţilor. Potrivit legislaţiei în vigoare, şeful statului este ales cu 61 de voturi. AIE are cu 2 mai puţine.