Mandatul procurorului general va fi de 7 ani, fără drept de realegere – concepţie

Procurorul general va fi ales pentru un mandat de 7 ani, fără drept de realegere. Acest lucru este prevăzut de Concepţia de reformare a Procuraturii Generale, propusă de către Ministerul Justiţiei pentru dezbateri publice. Conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, perioada mandatului procurorului general nu ar trebui să coincidă cu mandatul Parlamentului, pentru a asigura independenţa procurorului faţă de schimbările politice, transmite IPN.

Procurorul general va fi numit în funcţie de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Candidatul, cu 3 ani înainte de numirea în funcţie, nu poate să fie membru al vreunui partid sau implicat activ în activităţi politice. Procedura de eliberare din funcţie a procurorului general va fi similară procedurii de numire. La pornirea urmăririi penale împotriva procurorului general, acesta va fi suspendat din funcţie. Procurorul eliberat din serviciu pe motive compromiţătoare va pierde dreptul la toate garanţiile speciale.

Concepţia de reformare a Procuraturii Generale mai prevede că atât audienţii Institutului Naţional al Justiţiei, cât şi candidaţii la funcţia de procuror cu vechime în muncă urmează să susţină acelaşi examen teoretic. Este prevăzută crearea Registrului participanţilor la concursul pentru suplinirea funcţiilor vacante de procuror şi de procuror-şef. Înscrierea în registru se va face pentru funcţia şi pentru procuratura concretă.

Numirea în funcţie a procurorilor-şefi se propune a fi organizată prin concurs. O persoană va putea exercita 2 mandate consecutive într-o anumită procuratură. Numirea în funcţia de procuror se va face până la plafonul de vârstă.

Evaluarea procurorilor va fi ordinară şi extraordinară. Ordinară se va efectua o dată la 5  ani, iar extraordinară – în cazul solicitării procurorului sau prin participarea la concurs, peste mai mult de 2 ani de la evaluarea ordinară, sau în cazul unor deficienţe în activitatea procurorului.

Concepţia de reformare a Procuraturii Generale prevede majorare graduală a salariului procurorilor. După majorarea salariului, urmează să fie exclusă posibilitatea de a primi concomitent salariu şi pensie. Dacă va rămâne în serviciu, procurorul va primi doar salariu. Totodată, se propune ca din legislaţie să fie excluse garanţiile privind dreptul din oficiu al procurorilor la port-armă şi alte mijloace de protecţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.