Experţii în domeniu nu exclud că majorarea tarifelor la energia electrică s-ar putea repeta pe parcursul anului curent. Pronosticurile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
„Ajustarea tarifelor era inevitabilă. Suntem în discuţii permanente cu FMI. Vom vedea reacţiile operatorilor. Compania distribuitoare la fel poarta discuţii cu FMI. Sunt sigur că vor mai veni solicitări privind ajustarea tarifelor. Majorarea tarifelor era inevitabilă”, a declarat Valeriu Triboi, ministru-adjunct al Economiei.
Victor Palicov, ex-director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE), consideră că vor urma şi alte majorări ale tarifelor. „Cei de la ANRE au scos doi aşi din mânecă, invocând anumite prevederi legislative pentru a nu accepta majorările la anumite categorii. Astfel, ANRE a acceptat majorarea tarifelor cu 3 la sută faţă de 9 la sută, după cum a cerut furnizorul. Din punct de vedere tactic, s-a câştigat timp. Sunt sigur că Fenosa va avea convorbiri cu FMI şi subiectul va reveni pe agendă”, a declarat Pârlicov.