Majorarea salariului cadrelor didactice necesită alocarea suplimentară din bugetul municipal a 770 de milioane de lei

Majorarea, de la 1 decembrie 2005, a salariului cadrelor didactice cu 30-50 la sută necesită alocarea suplimentară din bugetul municipal a 770 de milioane de lei. Şeful Direcţiei generale educaţie, ştiinţă, tineret şi sport, Alexandru Roman, a declarat în cadrul şedinţei operative de la Primărie că a îndeplinit decizia Guvernului de majorare a salariului, achitând, recent, salariile majorate pentru lunile precedente. În acest scop au fost luaţi banii din contul lunilor viitoare, fiindcă în bugetul municipal pentru anul curent nu au fost prevăzute surse suplimentare pentru majorarea salariului, spune Roman. Pentru a acoperi golurile rămase în bugetul direcţiei sunt necesare 60 de milioane de lei, plus 17 milioane pentru fondul impozitele adiacente, pe care urmează să le acorde Consiliul municipal Chişinău. Primarul general interimar, Vasile Ursu, a cerut ca proiectul deciziei privind alocarea surselor suplimentare să fie examinat la una din şedinţele apropiate ale Consiliului municipal, solicitând de asemenea şi planul privind reparaţia capitală a instituţiilor de învăţământ, pentru realizarea căruia sunt necesare investiţii mari. Bugetul municipal pentru anul curent constituie la capitolul venituri 1,226 mlrd lei, iar la capitolul cheltuieli 1,253 mlrd lei, deficitul fiind de 27 mln. lei.
  • 13[1].03.06._de_unde_bani_invatamint._roman..._salarii.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.