Majorarea salariilor bugetarilor are caracter electoral, susţin experţii. Sondaj Info-Prim Neo
Decizia Guvernului, din 18 februarie, de a aloca 467 mln lei pentru majorările de salariu promise bugetarilor începând cu 1 ianuarie 2009 are caracter electoral, susţin mai mulţi experţi. Aceasta în condiţiile în care executivul s-a angajat să opereze în acest an majorări şi începând cu 1 aprilie, 1iulie, 1 septembrie şi 1octombrie, iar în bugetul de stat au fost prevăzute în acest sens în total 600 mln lei.
Veaceslav Ioniţă, expert economic în cadrul IDIS „Viitorul”, a declarat pentru Info-Prim Neo că acest gest este „cu certitudine o acţiune pur electorală”, practicată în mai multe campanii electorale. „Atunci când Guvernul vrea să facă o majorare a salariilor o face înainte de alegeri şi acest lucru a devenit ceva normal”, spune Ioniţă. Potrivit expertului, partea proastă este că de mai mulţi ani Guvernul aprobă majorări, dar nu alocă bani şi primarii aprobă bugete locale fără acoperiere pe ultimele două luni. Şi atunci ei sunt forţaţi să găsească bani pentru salarii sau să „crediteze” Guvernul pentru o perioadă.
„De această dată, guvernanţii pun toţi banii acum, iar în condiţiile în care acest an va fi cu un buget dificil, mă tem că noua guvernare, oricare ar fi ea, va intra în incapacitate de plată”, atenţionează analistul economic. Ioniţă avertizează că bugetul de stat în acest an nu are şansa să fie executat cu excepţia cazului unei deprecieri a valutei naţionale şi, respectiv, creşterea inflaţiei, care va face posibilă executarea în cifre, însă în realitate bugetul va fi foarte rău.
Solicitat de Info-Prim Neo, secretarul Coaliţiei pentru alegeri libere şi corecte – Coaliţia 2009, Nicolae Panfil, a declarat că majorarea salariilor „poate fi interpretată ca o acţiune electorală, cu toate că se ştie foarte bine că era nevoie de aceste resurse”. „Trebuie să înţelegem că toate campaniile electorale care s-au desfăşurat, mai mult sau mai puţin, au avut parte de asemenea evenimente şi nu cred că această campanie va face o excepţie de la această regulă negativă”, a spus Panfil.
Potrivit lui, o astfel de practicată este condamnabilă în Europa: „Nu cred că în vreo ţară din Europa dacă vor apărea asemenea cazuri, ele nu ar fi condamnate de societatea civilă”. „Chiar dacă putem să-i bănuim în acest caz pe guvernanţi de intenţie bună, oricum ar fi recomandabil ca ei să se abţină în campanie electorală de la asemenea acţiuni, care ar putea fi interpretate şi ar putea da apă la moară tuturor partidelor, şi ar putea să ne distragă de la problemele reale. Pentru că problemele reale nu ţin neapărat de aceşti bani, ci de reforme, dezvoltare şi de viziunea R. Moldova. Cred că lucrurile acestea ar trebui să le discute, în primul rând, cei aflaţi în cursa electorală, în special Partidul Comuniştilor. Guvernarea ar trebui să ţină cont de o asemenea posibilitate de a discuta viziuni şi nu de a utiliza careva metode mai puţin democratice”, recomandă secretarul Coaliţiei 2009.
Şi secretarul Alianţei Anticorupţie, Mircea Eşanu, consideră că această majorare are vădit o tentă electorală: „În plină campanie electorală, pentru orice om este evident că majorarea salariilor are caracter electoral”. Potrivit lui Eşanu, astfel de gesturi sunt făcute în campania electorală şi în alte ţări. S-au întâmplat însă şi situaţii în care alegătorii nu s-au lăsat „cumpăraţi” de acest truc, ba dimpotrivă ei au taxat partidul de guvernământ, care a pierdut alegerile. Spre exemplu, în una din ţările peninsulei Iberice, alegătorii au înţeles că majorarea salariilor nu este un pas sănătos pentru economia naţională, chiar dacă este unul plăcut pentru buzunarele personale.
Mariana Durleşteanu, ministrul finanţelor, a spus miercuri, după şedinţa Guvernului, că pentru celelalte termene de majorare salarială – 1 aprilie, 1iulie, 1 septembrie şi 1octombrie 2009 – vor fi făcute propuneri suplimentare.