Republica Moldova este pregătită pentru sezonul rece. Asigurările sunt date de președintele Maia Sandu, potrivit căreia Energocom face stocuri astfel încât cetățenii să fie asigurați la iarnă cu gaze naturale la prețuri rezonabile. Șefa statului se arată convinsă că Federația Rusă nu mai poate șantaja Republica Moldova din punct de vedere energetic, menționând că, în cazul în care Gazprom va insista pe achitarea unor datorii inexistente, Chișinăul își va apăra poziția în instanțele internaționale, transmite IPN.
Președintele Maia Sandu spune că la capitolul gaze naturale Republica Moldova nu mai poate fi șantajată de Rusia, prin concernul rus Gazorom, întrucât acum există infrastructura și mecanismele necesare pentru a cumpăra gaz de pe piața internațională. Șefa statului insistă că Republica Moldova nu intenționează să achite datorii inexistente pretinse de Gazprom.
„Republica Moldova este independentă. Din 2021 ne-am dezvoltat mecanisme ca să putem cumpăra gaz din altă parte. Acum Federația Rusă nu ne poate șantaja că ne închide gazul. Pentru eventuale dispute internaționale avem un audit făcut de companii cu reputație la nivel internațional și cu toată încrederea putem să mergem și să ne apărăm poziția. Acum Rusia nu ne poate șantaja că ne închide gazul, acesta era un mijloc de șantaj timp de 30 de ani, în doi ani de zile noi am reușit să ne rupem din acest șantaj și putem discuta de pe altă poziție. Chiar dacă și în 2021, fără alternative de gaz, am reușit să spunem NU acestei datorii, am spus că trebuie s-o verificăm și a fost o decizie corectă”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Șefa statului mai spune că Republica Moldova își va obține independența energetică deplină atunci când vor fi finalizate și liniile de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava. Prima ar urma să fie gata în 2025, iar linia electrică aeriană Bălți-Suceava ar urma să devină funcțională din 2028.
„Avem stocuri de gaze pentru sezonul rece, depinde și cât de grea va fi iarna, dar suntem într-o situație mult mai bună decât în toamna anului 2021. La capitolul electricitate încă avem vulnerabilități, pentru că abia construim linia de interconectare cu România, care va fi gata în doi ani. Am început procesul de construcție în 2021, imediat ce am venit la putere, dar e un proiect care durează. Discutăm acum cu România și sper să începem cât mai curând construcția celei de-a doua linii care să ne conecteze cu piața românească și, respectiv, cu piața europeană. Abia atunci vom putea spune că avem independență energetică totală”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
Potrivit proiectului, linia electrică aeriană Bălți-Suceava, cu tensiunea nominală de 400 kV, va avea o lungime totală de 138 km. 90 km de linie vor fi construite pe teritoriul României, iar 48 de km – pe teritoriul Republicii Moldova.