Maia Sandu: PAS nu politizează inițiativa privind referendumul anti-mixt

Partidul Acțiune și Solidaritate salută inițiativa societății civile de a organiza un referendum legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt, dar nu se va implica în activitățile aferente pentru că nu dorește să politizeze această inițiativă. Declarația a fost făcută de președinta PAS, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

„PAS-ul salută această inițiativă, dacă s-ar implica, ar însemna să o politizeze. Or, tocmai acest lucru își dorește guvernarea ca să încerce să arunce în derizoriu această inițiativă, să o plaseze în câmpul luptelor politice și mai ales în câmpul luptelor geopolitice, așa cum deja a încercat să o facă”, spune președinta PAS.

Maia Sandu a menționat că o bucură faptul că organizațiile societății civile au o voce tot mai puternică. „Iată e o voce care nu vine din rândul partidelor politice, dar vine din rândul oamenilor care nu au influență politică. Credem că această inițiativă nu trebuie să fie politizată așa cum au încercat să facă unele instituții media și unele partide politice. Este inițiativa societății civile și cred că așa trebuie să rămână”, spune Maia Sandu.

Mai multe organizații ale societății civile, propun inițierea și desfășurarea la nivel național, până la alegerile parlamentare din 2018, a unui referendum legislativ pentru anularea legii prin care s-au făcut modificări la Codul Electoral și s-a introdus sistemul mixt de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.