Maia Sandu: Nu avem certitudinea că Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz

Autoritățile de la Chișinău nu au certitudinea că furnizorul rus Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz. Or, din 1 octombrie, conform contractului, prețul de achiziție a gazului ar trebui să scadă semnificativ. Declarațiile au fost făcute de către președinta Maia Sandu în contextul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc sâmbătă, transmite IPN.

„Autoritățile statului sunt pregătite să acționeze în orice situație, după scenariile pregătite anterior. Cetățenii vor avea sprijinul Guvernului și în această iarnă, așa cum l-au avut iarna trecută”, a notat șefa statului.

Maia Sandu a menționat că în situația în care Gazprom nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, statul are anumite rezerve pentru luna octombrie. Iar după luna octombrie vor fi puse în aplicare celelalte planuri care s-au elaborat pentru un asemenea scenariu. „Discuții au loc în fiecare lună și de fiecare dată facem referință la contract. Republica Moldova sau mai bine-zis „Moldovagaz” are un contract, în conformate cu el din 1 octombrie prețul pentru consumatorii din Republica Moldova trebuie să scadă semnificativ. E de datoria Gazprom-ului să-și respecte obligațiunile contractuale. Dacă vor face acest lucru sau nu, rămâne să vedem”, a mai spus Maia Sandu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.