Maia Sandu: Nicio pensie sub 2000 de lei

Niciun pensionar să nu aibă mai puțin de 2000 de lei. Acesta va fi obiectivul Maiei Sandu în calitate de președinte al Republicii Moldova. Despre aceasta a anunţat lidera PAS, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„E vremea să punem în aplicare o politică realistă și dreaptă de creștere a pensiilor. Și trebuie să începem de la majorarea pensiei minime pentru ca această să depășească pragul sărăciei. E vremea să ne stabilim drept obiectiv național creșterea pensiei minime la 2000 de lei. În calitate de președinte, voi îndemna Parlamentul, indiferent de ideologiile partidelor din parlament, să-și asume acest obiectiv printr-o hotărâre comună a tuturor deputaților”, a spus Maia Sandu.

Lidera PAS a specificat că cele trei miliarde de lei necesare pentru a majora pensia minimă la 2000 de lei vor fi luați din lichidarea schemelor de corupție în întreprinderile de stat și oprirea contrabandei. Maia Sandu a precizat că majorarea pensiilor anual, în mod regulat, va fi posibilă și în urma eliberării economiei din strânsoarea controalelor abuzive, a monopolurilor. Atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă acasă vor contribui la creșterea fondului de pensii în Republica Moldova. „Majorarea pensiilor este o datorie morală și trebuie să fie făcută indiferent de culoarea politică a unui candidat”, a adăugat Maia Sandu

Potrivit ei, în toți acești ani, PAS a cerut corectarea sistemului de pensii în vederea creșterii acestora la un nivel care să le permită oamenilor să trăiască demn. PAS a cerut insistent valorizarea pensiilor, care a început cu mare întârziere, abia în 2018. „Când am devenit prim-ministru, unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost urgentarea procesului de recalculare a pensiilor pentru cei care lucrează după pensie, așa încât câteva zeci de  mii de oameni au beneficiat de recalcularea pensiilor, pensia acestora crescând în medie cu 2500 lei.”, a precizat lidera PAS.

În Republica Moldova, 387 de mii de oameni au o pensie mai mică de 2000 de lei, dintre care 180 de mii au o pensie mai mică de 1200 de lei. Aproape 72% din pensionari trăiesc sub pragul sărăciei absolute, precizează PAS.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.