Maia Sandu la Berlin: Vrem consolidarea și valorificarea maximă a relației cu Germania

Republica Moldova și Republica Federală Germania au o agendă robustă în plan bilateral, în context regional și european, de aceea se vrea consolidarea și valorificarea maximă a relației dintre cele două state. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, desfășurată la Berlin, transmite IPN.

„În calitate de președinte, îmi doresc să consolidăm relațiile economice dintre Germania și Republica Moldova. Germania este unul dintre partenerii comerciali principali ai țării noastre în Europa. Investițiile germane creează mii de locuri de muncă în industrie și agricultură. Suntem pregătiți pentru noi investiții germane. Moldova dispune de personal calificat și ar putea găzdui linii de producție pentru dispozitive și produse medicale destinate pieței europene – o soluție bună pentru producători, care ar reduce astfel costurile de producție și transport”, a spus președintele.

Șefa statului a declarat că a discutat cu președintele german despre situația politică și de securitate din regiune și despre faptul că Moldova este îngrijorată de tensiunile înregistrate în ultima perioadă. În opinia Maiei Sandu, stabilitatea în vecinătatea estică europeană este o precondiție esențială pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Totodată ea este importantă și pentru Uniunea Europeană, care își dorește pace la frontieră și un dialog constructiv cu țările Parteneriatului Estic și cu Rusia.

Cei doi oficiali au abordat și subiectul evoluțiilor politice din Moldova și despre alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. „Sper că, și la aceste alegeri, cetățenii vor sprijini forțe politice care vor și pot face reforma justiției și care vor crea oportunități economice acasă pentru ca oamenii să nu fie forțați să plece din țară. Am încrederea că autoritățile germane vor crea condiții pentru ca cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Germania să poată vota în siguranță, pe 11 iulie, în pofida pandemiei”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a remarcat că au loc negocieri pentru semnarea unui acord de permise și a apreciat disponibilitatea autorităților germane de a renunța la obligativitatea examenului teoretic la conversiunea permisului moldovenesc pe un permis german. Totodată a apreciat deschiderea autorităților germane de a semna un Acord privind angajarea cetățenilor Republicii Moldova la munci sezoniere în agricultură în Germania.

Maia Sandu a mai spus că pregătește cu echipa prezidențială un plan de recuperare economică a Republicii Moldova după pandemie, pentru care va solicita sprijinul financiar al instituțiilor europene, inclusiv al Germaniei.

La rândul său, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că vizita Maiei Sandu, chiar în debutul mandatului ei de președinte, este un semnal al relației strânse între Germania și Republica Moldova. El a dat asigurări că țara sa va susține agenda reformatoare a președintei.

„Cursul reformator curajos pe care l-ați ales și pe care-l reprezentanți evidențiază faptul că relațiile dintre Germania și Republica Moldova pot deveni și mai strânse în anii ce vor urma. Pledăm, la nivel bilateral, dar și la nivel european, pentru sprijinul țării dumneavoastră. Ne dorim prietenie și parteneriat între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În ultimele săptămâni am observat că multor actori politici din țara dumneavoastră le lipsește respectul față de Constituție și față de instituțiile constituționale ale țării. Sper că rezultatul alegerilor parlamentare să creeze claritate și să netezească calea în acest sens. Avem multe de făcut”, a declarat Frank-Walter Steinmeier.

Președintele Maia Sandu efectuează, în zilele de 19 și 20 mai, o vizită oficială la Berlin, Germania.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.