Maia Sandu despre reținerea ex-deputaților: Nu dau indicații pentru justiție

Președintele Maia Sandu susține că nu a dat și nu dă indicații pentru justiție. În același timp, toți cunosc despre actele de corupție care s-au înfăptuit în trecut și pentru aceste acte de corupție trebuie să se răspundă. Astfel a comentat Maia Sandu reținerea a cinci foști deputați, unul dintre care a acuzat-o că reținerea are loc la indicația ei, transmite IPN.

„Ceea ce fac eu este să sprijin reformele, inclusiv să contribui la obținerea sprijinului ca noi să putem să facem ordine în justiție, așa încât să avem siguranța cu toții că lucrurile care se întâmplă acolo sunt făcute conform legii. În același timp, cunoaștem despre actele de corupție care s-au înfăptuit în trecut și pentru aceste acte de corupție trebuie să se răspundă. Chemarea mea către justiție este să respecte buchea legii, să-și facă treaba bine, fără abuzuri. Să-și facă treaba pentru că aceasta așteaptă cetățenii – ca cei care au comis abuzuri să fie sancționați”, a declarat președinta Maia Sandu, răspunzând la întrebările presei în cadrul unui briefing.

Miercuri au fost reținuți cinci foști deputați: Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Artur Reșetnicov. Ei sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită, iar cazurile sunt investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte. Artur Reșetnicov a declarat greva foamei, menționând că reținerea sa este abuzivă și ilegală. „S-a făcut acest proces și indicația de a fi reținut în grabă a fost a doamnei Sandu, pentru activitatea mea politică anterioară, activitatea de deputat și pentru convingerile mele politice. În semn de protest pentru că Moldova a devenit un stat fără de lege , un stat în care nu există liberate, am declarat greva foamei”, a menționat fostul parlamentar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.