Președinta Maia Sandu a promulgat legea care introduce în toată legislația sintagma limba română. Potrivit ei, această lege confirmă un adevăr istoric și incontestabil că limba de stat a Republicii Moldova este cea română, transmite IPN.
„Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem - într-un glas - că „vorba dulce mult aduce”, susține șefa statului.
„Cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna – au urmărit un singur lucru – să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”, menționează Maia Sandu.
Președinta este convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată și, bineînțeles, să fie însușită şi vorbită de către toți cetățenii. „Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate”, a mai spus Maia Sandu.