Maia Sandu a dispus inspecții în localitățile care au avut de suferit în urma ploilor

Școlile, grădinițele și blocurile din localitățile care au avut de suferit în urma ploilor vor fi verificate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Indicația a fost dată de către prim-ministrul Maia Sandu în debutul ședinței Guvernului, după ce în seara zilei de miercuri, 19 iunie, scara unui bloc cu nouă etaje s-a prăbușit în orașul Otaci, transmite IPN.

„36 de familii au trecut prin momente de groază, oamenii și-au pierdut averea muncită cu greu timp de o viață. Este foarte bine că toată lumea este vie și sănătoasă. Oamenii au fost evacuați din această clădire și le-a fost asigurată cazare temporară”, a spus Maia Sandu.

Premierul a spus că este important ca nimeni din acel bloc să nu intre neautorizat în clădirea avariată încercând să-și salveze lucrurile. „Salvatorii se vor ocupa de acest lucru, dacă va fi sigur”.

Maia Sandu a solicitat instituțiilor de profil să efectueze evaluarea pagubelor materiale și să fie găsită cea mai potrivită modalitate de compensare a cetățenilor pentru daunele suferite.

 

O scară a unui bloc de locuit cu nouă etaje din Otaci s-a prăbușit

La edificarea blocului care s-a prăbușit la Otaci au fost admise încălcări

Celulă de criză la Otaci

Blocul de la Otaci va fi demolat
Cauză penală în cazul blocului prăbușit la Otaci

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.