Mai multe formaţiuni politice de opoziţie ar putea cere nerecunoaşterea alegerilor din 3 iunie

Partidul Social Liberal, dar şi alte formaţiuni de centru-dreapta şi centru-stânga vor organiza acţiuni de protest la 4 iunie şi vor cere nerecunoaşterea alegerilor locale generale din 3 iunie, dar şi alegeri parlamentare înainte de termen, a declarat miercuri, 30 mai, liderul PSL Oleg Serebrian, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Agenţia Info-Prim Neo. El a spus că a discutat cu unii din liderii politici în acest sens, dar nu a nominalizat cu cine anume. Potrivit lui, mai multe detalii vor fi oferite chiar joi, când este planificată o întrevedere cu ambasadorii UE, după care vor susţine o declaraţie comună de presă. Serebrian a motivat această acţiune prin încălcările masive care au loc în campania electorală, dar şi prin temerile întemeiate, potrivit lui, că vor avea loc fraude comise de partidul de guvernământ şi reprezentanţi săi din administraţia publică locală, chiar în ziua alegerilor. În acest sens, liderul social-liberal a menţionat în special hărţuirea concurenţilor electorali de opoziţie, inclusiv ai PSL, în special în raioanele Briceni şi Ocniţa, unde candidaţii opoziţiei sunt forţaţi să abandoneze listele electorale, ceea ce face imposibilă organizarea campaniei electorale. În aceste raioane va fi solicitată organizarea alegerilor pentru data de 17 iunie. Serebrian a mai declarat că şi ultimul raport al ODIHR, dat recent publicităţii, constată numeroase încălcări, nemaifiind neutru, cum era în campaniile electorale din 2003 şi 2005. De asemenea, potrivit liderului PSL, constituţionalitatea actualului regim devine din ce în ce mai îndoielnică, iar fraudarea alegerilor scoate din câmpul legalităţii actuala putere. Sursa citată subliniază că, în cazul în care aceste alegeri vor devia de la cadrul normal, acest regim va deveni, sub aspect moral, totalmente compromis şi lipsit de orice suport moral şi politic, în cadrul internaţional. Serebrian a mai atras atenţia asupra mai multor carenţe existente în Codul electoral şi a necesităţii înlăturării acestora după finalizarea campaniei electorale.
  • serebrian despre nerecunoasterea alegerilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.