Pe parcursul anului 2024, au fost reparate mai multe drumuri care leagă orașul Chișinău de localitățile din cele 18 suburbii din componența municipiului. Astfel, a fost asigurat acces mai sigur și confortabil pentru transportul public și privat, transmite IPN.
Potrivit municipalității, în anul trecut, s-au desfășurat lucrări de reparație capitală a căilor de acces către satul Colonița, dinspre comuna Tohatin, către satul Budești și satul Dobrogea din componența suburbiei Sîngera.
La Colonița au fost efectuate lucrări de lărgire a carosabilului și de ajustare a curbelor, pentru o vizibilitate mai bună. Totodată, au fost amenajate șanțurile de drenaj și consolidată baza drumului cu asfalt reciclat și ciment.
La Budești a fost efectuată reconstrucția completă a unui kilometru de drum, de la primăria locală până la drumul național M5. Pe tronsonul care leagă localitatea Budești de Chișinău s-au realizat reparații pentru remedierea avariilor.
La Sîngera și Dobrogea a fost reabilitat complet drumul de acces și modernizate două intersecții-cheie.
Tot în 2024, au fost desfășurate lucrări de întreținere pe drumurile de acces din Dumbrava, Trușeni, Ghidighici, Condrița, Stăuceni, Cricova, Ciorescu, Făurești, Goianul Nou, Grătiești, Hulboaca, Floreni, Dobrogea, Colonița, Budești, Bubuieci, Bîc, Cruzești, Cheltuitor, Buneți și Vadul lui Vodă. De asemenea, din bugetul municipal au fost alocate aproape 40 de milioane de lei pentru reparația și construcția drumurilor din suburbiile Codru, Cricova, Ciorescu,Vatra, Băcioi, Bubuieci, Cruzești, Tohatin, Trușeni, Budești, Condrița.
Din 2020 până în prezent, Primăria Chișinău a investit peste 140 de milioane de lei în modernizarea drumurilor locale și a iluminatului stradal în cele 18 suburbii.