Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) reclamă încălcarea drepturilor cetăţeneşti în R. Moldova. Într-o declaraţie făcută publică miercuri, 25 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia Info-Prim Neo, formaţiunea constată cu îngrijorare că Partidul Comuniştilor aflat la guvernare „promovează în raport cu cetăţenii R. Moldova o politică de factură antidemocratică şi totalitară, încalcă grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, consfinţite în tratatele internaţionale, în Constituţia şi legislaţia statului”. Preşedintele MAE, Anatol Petrencu, a declarat că „politica Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului limitează libertăţile cetăţeneşti, lichidează instituţiile democratice şi asigură un control total al puterii asupra societăţii”. Liderul formaţiunii s-a referit, în special, la recentele modificări legislative prin care este interzisă ocuparea unor anumite funcţii în stat de către persoanele cu cetăţenie multiplă. MAE constată că, sub pretextul asigurării secretului de stat şi consolidării statalităţii R. Moldova, a fost încălcată Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, ratificată de R. Moldova în 1999. Aceasta prevede că cetăţenii statului-parte, care posedă şi o altă cetăţenie, au pe teritoriul acestui stat aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca şi ceilalţi cetăţeni. De asemenea, MAE invocă încălcarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti: egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul de a alege şi a fi ales, accesul la o funcţie publică şi dreptul de a participa nemijlocit la administrarea treburilor publice, dreptul la libera alegere a muncii ş.a. Vicepreşedintele MAE, Nicolae Roşca, a relevat că aceste noi prevederi nu sunt solicitate de contextul politic actual, având în vedere că nu există o statistică alarmantă privind infracţiunile săvârşite împotriva statului. În acelaşi timp, vicepreşedintele MAE, Ion Neagu, a menţionat că această iniţiativă legislativă trădează dorinţa guvernării comuniste de a perpetua la putere şi după alegerile din 2009, prin aplicarea noilor prevederi fiind excluse din cursa electorală o serie de personalităţi notorii cu priză la electorat. Potrivit lui Ion Neagu, restricţiile vizează, în special, cetăţenii României, Bulgariei sau a altor state ale Uniunii Europene. De asemenea, MAE declară antidemocratice şi antieuropene noua Lege privind partidele politice şi modificările operate la Codul Electoral, care prevăd majorarea pragului electoral până la 6 la sută, interdicţia de asociere a partidelor în blocuri electorale. În acest sens, MAE va depune la 26 iunie la Curtea Constituţională o sesizare privind neconstituţionalitatea unor unor prevederi a Legii privind partidele. În particular, este vorba de norma prin care fiecare organizaţie social-politică este obligată să includă în propriul statut sintagma „partid politic”. Totuşi, conducerea MAE declară că se va conforma legii şi îşi va modifica în acest sens statutul în cadrul celui Congresului II extraordinar al MAE, care va avea loc la 29 iunie. De asemenea, MAE consideră că şi tergiversarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontiera moldo-română de către autorităţile de la Chişinău constituie un „grav act de încălcare a drepturilor cetăţenilor R. Moldova de a circula în liber în spaţiul UE”. În scopul urgentării semnării Convenţiei, MAE va organiza manifestaţii de protest în localităţile limitrofe hotarului de vest. O primă acţiune de acest gen va avea la 6 iulie la Nisporeni, în ajunul vizitei oficiale la Chişinău a ministrului de externe al României, Lazăr Comănescu.