Locuitorii din Bulboaca au propriul aparat de USG, donat Centrului de Sănătate de către Fundaţia Constantin Mimi

Centrul de Sănătate din satul Bulboaca, Raionul Anenii Noi a fost dotat cu două aparate medicale de ultimă generație, cu ajutorul cărora va putea fi efectuată ultrasonografia organelor interne ale pacienților din localitate. Acest lucru a fost posibil datorită unei donații din partea Fundației Constantin Mimi în parteneriat cu Fundaţia de caritate „Freunde helfen! Konvoi” din Germania.

Aparatul USG era mai mult decât necesar la Bulboaca. Anterior, pentru a efectua astfel de investigații, pacienții erau direcţionaţi către Centrele de Sănătate de stat din raionul Anenii-Noi sau chiar Chişinău.

“Cu aceste aparate, în cazuri de urgență, se va putea stabili diagnosticul precis de apendicită acută sau colecistită acută calculoasă, se vor depista în mod planic tumorile organelor interne sau diferite formațiuni care la palparea obișnuită nu sunt vizibile”, spune Andrei Gorceag, șef al Centrului de Sănătate din Bulboaca, raionul Anenii Noi.

“O să ne permită să diagnosticăm stările acute la pacienți ca să adoptăm o tactică de tratament corectă. Este important și pentru pacienții cronici, ca să-i monitorizăm la timp”, afirmă Raisa Nicolaeş, medic de familie, din cadrul Centrului de Sănătate Bulboaca.


Cei mai fericiți de această donație rămân a fi pacienții, deoarece acum vor beneficia de condiții medicale mai bune și vor putea trece controale ultrasonografice mai aproape de casă. Mai mult, pentru fiecare pacient care va fi investigat la Bulboaca, Centrul de sănătate va economisi câte 400 de lei, bani pe care îi va putea folosi pentru alte necesităţi ale instituţiei.

“În Republică foarte puține centre au așa ceva. Este un aparat din Germania. Îi mulțumim doamnei Frolov, pentru că nu a uitat de rădăcinele ei”, spune Ion Berzoi, primarul satului Bulboaca, Anenii Noi.

“Ne bucurăm să putem contribui, astfel încât calitatea vieții oamenilor din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi să crească. Pentru noi este important ca persoanele din acest sat să beneficieze de servicii medicale de calitate și acolo unde putem contribui o vom face în continuare”, spune cu încredere Cristina Frolov, preşedinta Fundației Constantin Mimi.

Cu echipamente medicale, cărucioare pentru persoanele cu dizabilităţi, mobilier, paturi medicale şi consumabile au fost dotate şi alte centre medicale din regiune, la fel, la iniţiativa Fundaţiei Constantin Mimi în parteneriat cu Fundaţia de caritate „Freunde helfen! Konvoi” din Germania.

Fundația Constantin Mimi a fost fondată în anul 2016 și are următoarele obiective majore de activitate: promovarea valorilor culturale naționale și a patrimoniului, contribuția la dezvoltarea regională sustenabilă, suport persoanelor defavorizate, suport pentru tineri, promovarea democrației și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.