Locatarii a şase blocuri din capitală sunt nevoiţi să suporte frigul din locuinţe din cauza unor avarii la sistemul de termoficare

Locatarii a şase blocuri din capitală sunt nevoiţi să suporte frigul din locuinţe din cauza unor avarii la sistemul de termoficare. Şeful Dispeceratului municipal Central, Anton Rotaru, spune că la moment este deconectat de la încălzire blocul locativ nr.26/1 de pe str. Zelinski, unde urmările avariei sunt înlăturate de angajaţii Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.2. Casele cu multe etaje de pe şos. Hânceşti, 78a, 80 şi 82 au rămas neîncălzite în noapte curentă, după ce s-a spart o ţeavă de pe traseu. Anton Rotaru susţine că pe parcursul zilei vor fi înlăturate consecinţele avariei şi locatarii vor beneficia de căldură. Mai tristă este situaţia casei nr.21L de pe str. Otovasca. După mai multe cârpeli ale traseului de termoficare, la 19 februarie iar a apărut o ruptură, astfel că oamenii sunt nevoiţi să se încălzească cu sisteme alternative, spune sursa citată. Apartamentele din scara nr.1 a casei de locuit 2/2 de pe str. Petru Zadnipru nu sunt iluminate din cauza inundaţiei panourilor electrice. Anton Rotaru spune că apa formată pe acoperiş în urma topirii zăpezii s-a prelins pe pereţii din interiorul scării din cauză că în ţevile de canalizare pluvială se mai păstrează gheaţa. Potrivit datelor Dispeceratului municipal Central, la ora actuală alte avarii sau scurgeri ale apei nu sunt înregistrate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.