Lista electorală a Partidul „Șor” pentru alegerile parlamentare din 11 iulie

Partidul „Șor” a publicat lista de candidați pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. Cap de listă este liderul formațiunii, Ilan Șor, urmat de vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, și de Vitalie Balinschi. Următorii pe listă sunt Denis Ulanov, Petru Jardan şi Reghina Apostolova, transmite IPN.

Într-un live pe Facebook, liderul formațiunii, Ilan Șor a declarat că pe listele electorale ale formațiunii se regăsesc profesioniști, „oameni care merg în Parlament nu pentru fotolii, ci pentru a lucra, oameni care au obţinut ceva în viaţă şi pot arăta rezultat”.

Ilan Șor a precizat că ajunşi în Parlament, deputaţii vom mări bugetul, din contul căruia ulterior vor fi implementate măsuri sociale, precum mărirea pensiilor, salariilor din sectorul de stat.

„Vreau ca pensionarii sa-şi ajute nepoţii, nu invers, cum e acum. Vreau ca cetăţenii să se întoarcă acasă, iar noi să le oferim locuri de muncă. Vreau să construim drumuri de dimineaţă până dimineaţă” a declarat Ilan Șor.

În urma tragerii la sorți, formațiunea condusă de Ilan Șor s-a poziționat pe locul patru în buletinul de vot. Prezentă la Comisia Electorală Centrală, Marina Tauber a declarat că partidul său intră în competiția electorală cu o echipă de oameni profesioniști.

Comisia Electorală Centrală decide înregistrarea sau neînregistrarea concurenților electori în termen de șapte zile din data depunerii actelor. Pentru  fiecare candidat campania electorală începe din momentul înregistrării în cursă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.